Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vineri, 11 septembrie a.c., în prezenţa reprezentanților conducerii Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a inspectorului general al Jandarmeriei Române, domnul general-maior Mircea OLARU, s-a desfăşurat ceremonia de încheiere a exerciţiului internaţional organizat de Jandarmeria Română – RoGendIntEx 2015.
Cu aceasta ocazie, a fost prezentat un raport preliminar cu concluziile evaluatorilor şi observatorilor, care a evidenţiat în primul rând, calitatea ridicată a documentelor de planificare întocmite de jandarmii români, conformă cu standardele Uniunii Europene.
De asemenea, raportul a făcut referire la implicarea tuturor participanţilor atât de la nivelul de comandă, dar şi de la cel de execuţie, coordonarea tactică fără sincope dintre Statul Major şi forţele din teren, precum şi logistica pusă la dispoziţie.
La final, experţii Uniunii Europene, care au avut calitatea de evaluatori internaţionali au apreciat că acest exerciţiu a fost un proiect ambiţios al Jandarmeriei Române, care s-a încheiat cu succes.
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra modului de acţiune din teren, evaluatorii şi observatorii s-au deplasat în toate locaţiile unde au avut loc evenimentele prevăzute în scenariul exerciţiului și au urmărit imagini de la faţa locului, în timp real.
Reamintim că exerciţiul internaţional, care s-a desfăşurat în perioada 07-11 septembrie a.c., a fost organizat în contextul deţinerii, în anul 2015, de România, prin Jandarmeria Română, a preşedinţiei CIMIN a EUROGENDFOR (Forţa de Jandarmerie Europeană).
Noutatea exerciţiului, aflat la cea de-a cincea ediţie, a constat în folosirea pentru prima dată a forţelor din teren, precum şi în desfăşurarea de forţe pe teritoriul a patru judeţe (Dâmboviţa, Covasna, Braşov şi Harghita).
Ediţia din acest an a reunit participarea a 21 de state şi organizaţii, iar în premieră din echipa de evaluatori internaţionali au făcut parte trei experţi în domeniul misiunilor internaţionale din cadrul Uniunii Europene.
Alături de jandarmii români, la exerciţiu au luat parte 23 de ofiţeri din cadrul forţelor de Jandarmerie şi Poliţie din 18 state, cu care Jandarmeria Română are relaţii de cooperare, iar comandantul exerciţiului din acest an a fost un ofiţer specialist din cadrul EUROGENDFOR.
Exerciţiul internaţional RoGendIntEx 2015 a avut drept scop antrenarea forţelor de jandarmerie şi poliţie provenind din state diferite, în scopul creşterii capabilităţilor în domeniul gestionării unor situaţii de criză, în perspectiva desfăşurării de misiuni internaţionale.
De asemenea, prin intermediul acestor exerciţii de antrenament, care se desfăşoară în baza unori scenarii adaptate după fapte reale, se pune un accent deosebit pe asigurarea coeziunii participanţilor de naţionalităţi diferite, pentru realizarea interoperabilităţii acestora, precum şi pentru stabilirea unor proceduri comune de lucru, cu respectarea prevederilor legislaţiei internaţionale, în special în ceea ce priveşte drepturile omului.
La ediţia din acest an, alături de România, au participat următoarele state: Italia, Franţa, Olanda, Spania, Potugalia, Germania, Franţa, Cehia, Lithuania, Republica Moldova, Ucraina, Turcia, China, Iordania, Qatar, iar în premieră, reprezentanţi din Maroc, Tunisia şi Serbia. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi din partea Uniunii Europene şi Eurogendfor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.