Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

concurs

Grupul MOL invită studenții din domeniul petrolului și geoștiințelor, din toată lumea, să se înscrie în programul său internațional UPPP, dedicat domeniului explorării și producției de hidrocarburi,

Perioada de înscriere pentru participarea la competiția virtuală UPPP este între 24 septembrie și 15 octombrie;

Echipele clasate pe primele trei locuri vor câștiga în total 25.000 de euro, iar cei mai talentați participanți vor avea șansa să își înceapă cariera în Grupul MOL, prin „Programul tehnic de dezvoltare a carierei UPPP”;

BUDAPESTA, 24 Septembrie 2015 – Grupul MOL lansează cea de-a doua ediție a programului internațional de atragere a tinerelor talente UPPP. Deviza ediției din acest  an „Aventura te așteaptă...” reprezintă chintesența concursului. Studenții sunt invitați să se înscrie în program până la 15 octombrie, pentru a participa la competiția online, în cadrul căreia vor concura în cadrul scenariilor virtuale, soluționând teme industriale și strategice create de specialiștii Grupului MOL.

Primele trei echipe vor concura apoi pentru marele premiu, iar cei mai înzestrați concurenți vor avea șansa să își înceapă cariera în Grupul MOL, prin „Programul tehnic de dezvoltare a carierei UPPP", cu o durată de 18 luni.

Studenții din domeniul științelor geologice, petroliere sau de management al proiectelor de inginerie sunt invitați să se înscrie în competiția online la adresa www.uppp.info de la 24 septembrie până la 15 octombrie. Ulterior, candidații se vor pregăti pentru participarea la competiția virtuală, selectând coechipieri din rândul prietenilor și celorlalți participanți înscriși, interogând baza de date după criterii ca țara de proveniență, universitatea sau tipul de studii.

Primele cinci echipe vor participa la etapa finală, desfășurată la Budapesta, unde se vor întrece  pentru premii totale de 25.000 de euro. De asemenea, tinerii cei mai talentați vor primi oferte de angajare sau de a participa la „Programul tehnic de dezvoltare a carierei UPPP", în cadrul Grupului MOL.

Grupul MOL încurajează în mod special înscrierea tinerelor studente în programul UPPP. Hina Arshad este o tânără care lucrează ca inginer asistent de producție la MOL Pakistan. Sfatul ei către următoarea generație UPPP: „Participanții vor avea parte de oportunități, provocări și diversitate. Studenții își vor putea testa aptitudinile și cunoștințele tehnice, autoevaluându-și capacitatea de a-și folosi abilitățile în mod eficace pentru a aduce valoare și a fi productivi. Ei vor interacționa și colabora cu alți studenți, din medii și culturi diverse. Credeți în voi, faceți pasul înainte și demonstrați-vă însușirile!”

Zdravka Demeter Bubalo, Vice Preşedinte pentru Resurse Umane din cadrul MOL Group, a declarat: „Suntem mândri de programele noastre recunoscute internațional pentru atragerea și dezvoltarea de talente, întrucât ele aduc  transformări majore abordărilor tradiționale privind atragerea de noi angajați și oferă o modalitate unică de sprijin în dezvoltarea tinerilor profesioniști. În acest an continuăm aventura cu și mai mult entuziasm și oferim tinerilor cu înzestrări de vârf  posibilitatea de a se confrunta cu provocări din viața reală a companiei și șansa de a se alătura diviziei Upstream (Explorare și Producție) a Grupului MOL. Programul UPPP este dedicat acelor tineri aflați în căutarea de noi aventuri și dornici să își înceapă o carieră în industria de petrol și gaze".

Programul tehnic de dezvoltare a carierei, cu durata de 18 luni, este structurat pe patru piloni, care includ experiența practică, programa teoretică cu accent pe conținut tehnic și de afaceri, precum și module de training care ilustrează activitatea Grupului MOL. Principalele obiective sunt dezvoltarea abilităților antreprenoriale de bază și a cunoștințelor tehnice.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

concurs
DorohoiNews.ro, 24-09-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro