Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu a anunțat că se va înființa un Grup mixt de lucru pentru identificarea măsurilor pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen. În același timp, Registrul Auto Român (RAR) a cerut reprezentanţei Volkswagen în România o listă cu tipurile de vehicule pentru care s-au folosit dispozitive ilegale.
Autoritățile de la București vor înființa, în perioada următoare, un Grup mixt de lucru ce va avea ca misiune identificarea măsurilor pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen, a declarat, vineri, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
„Am hotărât cu ministrul Transporturilor ca specialiștii din interiorul ambelor ministere să se întâlnească (...) Specialiștii au stabilit că vor pune bazele unui Grup mixt de lucru, în care să fie implicați atât specialiștii RAR, cât și cei ai Agenției Naționale de Protecție a Mediului și Gărzii Naționale de Mediu", a afirmat Gavrilescu, potrivit Agerpres.
În același timp, ministrul Transporturilor a solicitat Autorității de omologare germane clarificări pe această temă. Prin urmare, în funcție de rezultatele Grupului mixt de lucru, dar și în funcție de răspunsul pe care autoritățile îl vor primi din partea autorității de omologare germane, statul român va decide care sunt măsurile legale care trebuie impuse.
Ministrul Mediului a adăugat că, în perioada următoare, va fi stabilită componența Grupului mixt, entitate ce poate fi înființată fie printr-o decizie a Guvernului, fie printr-o decizie inter-ministerială.
În același timp, Registrul Auto Român (RAR) verifică dacă pe maşinile pentru care a acordat constructorilor certificate de omologare privind emisiile poluante există dispozitive de manipulare a emisiilor.
Totodată, RAR a cerut reprezentanţei Volkswagen în România o listă cu tipurile de vehicule pentru care s-au folosit astfel de dispozitive, informează Mediafax.
Măsurile au fost luate în urma solicitării Comisiei Europene referitoare la efectuarea unor verificări de către toate statele membre cu privire la probabilitatea folosirii dispozitivelor de manipulare a emisiilor poluante, de către producătorii ce comercializează în Europa autovehicule omologate de tip. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.