Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice, după ce atacase legea la CCR, însă fără succes, la nivelul conţinutului, potrivit Mediafax.

Legea promulgată vineri de şeful statului a fost adoptată iniţial de Parlament în 2014 şi a parcurs toate etapele de contestare, respectiv reexaminarea şi atacarea la Curtea Constituţională.

Astfel, legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea, printre altele, că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament.

Deputaţii au respins cererea de reexaminare a legii şi şi-au menţinut punctul de vedere adoptat anterior Astfel, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respective municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

Ulterior adoptării, în urma reexaminării, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o sesizare la Curtea Constituţională în luna mai. "Am serioase dubii în ce priveşte constituţionalitatea acestui act normativ, drept pentru care am formulat o adresă către Curtea Constituţională şi voi solicita verificarea constituţionalităţii acestui act normativ. În esenţă, trebuie să lămuresc un pic fondul problemei. Eu m-am exprimat în repetate rânduri în chestiunea incompatibilităţilor şi am spus că acest domeniu trebuie mai bine reglementat. Incompatibilităţile trebuie să fie clarificate după o discuţie publică şi formulate în aşa fel încât toată lumea să înţeleagă uşor care sunt principiile care stau la bază şi care sunt incompatibilităţile. Acest act normativ vrea să rezolve o parte din această problemă, folosind un subterfugiu, folosind un articol dintr-o lege care nu reglementează incompatibilităţi", spunea atunci preşedintele. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Klaus Iohannis
DorohoiNews.ro, 04-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro