Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ger si ninsoare

Vremea s-a încălzit în ultimele zile, temperaturile apropiindu-se de cele de primăvară, însă iarna nu a plecat de tot din țara noastră. Potrivit meteorologilor, care au emis o prognoză pentru intervalul 11-24 ianuarie, ninsorile și gerul se vor întoarce după jumătatea lunii.

MOLDOVA
În primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea se va menţine caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 9...10 grade, în timp ce media minimelor la scara întregii regiuni, pozitivă, va fi de 1...3 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere treptată, astfel încât, în intervalul 17 – 19 ianuarie, maximele diurne nu vor mai depăşi -8...-6 grade, iar minimele nocturne vor fi de -13...-12 grade. După această dată şi până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile vor creşte spre valori apropiate de cele climatologic normale, de 0 grade ziua şi aproximativ -8 grade noaptea, în medie.

Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai mare în intervalul 15 – 17 ianuarie, apoi va ninge pe arii mai restrânse.

BANAT
Valorile termice diurne vor fi în scădere treptată până în jurul datei de 18 ianuarie, dar totuşi, în prima parte a intervalului, vremea se va menţine caldă, cu medii ale maximelor de 11...13 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va deveni rece, cu o medie a temperaturilor diurne în jurul valorii de -4 grade, iar în a doua săptămână, valorile termice vor creşte uşor, se vor apropia de cele normale specifice perioadei, iar media regională se va situa în jurul a 0 grade. Şi minimele termice vor fi în scădere, în prima săptămână de la medii de 4...6 grade, până la valori situate, în medie, în jurul a -9 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, minimele nocturne se vor încadra între -12 şi -8 grade.

Temporar vor fi precipitaţii mai ales în primele zile ale intervalului, precum şi în jurul datei de 15 ianuarie. Până pe 13 ianuarie va ploua, apoi treptat vor predomina ninsorile.

CRIȘANA
Până spre mijlocul primei săptămâni de prognoză vremea se va menţine caldă, cu o medie a maximelor situată în jurul valorii de 8 grade. Apoi, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel încât, în jurul datei de 17 ianuarie, media regională va fi de -6...-4 grade. În a doua săptămână, valorile termice diurne vor creşte uşor, se vor apropia de cele normale specifice perioadei, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de -2 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere semnificativă până la începutul celei de-a doua săptămâni, de la valori de 2...4 grade, până la -12...-10 grade, în medie. Spre sfârşitul intervalului vor fi temperaturi nocturne situate în jurul a -8 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în fiecare zi. La început va ploua, în jurul datei de 15 ianuarie precipitaţiile vor fi mixte, apoi, trecător, va ninge slab.

TRANSILVANIA
La începutul intervalului de prognoză vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului, deşi temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta. Valorile maxime diurne vor coborî de la 9...10 grade în prima zi, spre 2 grade în 14 şi 15 ianuarie, pentru ca ulterior procesul de răcire să se accentueze, iar în intervalul 17 – 21 ianuarie nu se vor mai depăşi -7...-6 grade la amiază, mediat pe întreaga regiune. Ulterior, maximele vor creşte treptat, spre valori normale pentru ultima decadă a lunii ianuarie, de aproximativ -2 grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în scădere de la 2...3 grade în primele nopţi, spre -15 grade în jurul datei de 19 ianuarie, pentru ca apoi să crească treptat, până la -10 grade, în medie, în ultima noapte.

În primele două zile ale intervalului de prognoză vor predomina ploile, apoi vor fi precipitaţii mixte, iar după data de 15 ianuarie va ninge local şi temporar, dar mai important cantitativ în jurul datelor de 15 şi 19 ianuarie.

MARAMUREŞ
Până pe 15 ianuarie, media valorilor termice diurne se va menţine pozitivă, dar va fi în scădere de la 7...8 grade, spre 1...2 grade. După această dată, vremea va deveni rece, cu medii ale maximelor, la începutul celei de-a doua săptămâni, de -8...-6 grade. Apoi, deşi valorile termice diurne vor creşte uşor, la sfârşitul intervalului media acestora nu va depăşi -2 grade. Temperaturile minime vor scădea semnificativ până la începutul celei de-a doua săptămâni, de la 2...4 grade, până la -14...-12 grade, în medie. Spre sfârşitul intervalului media valorilor minimelor se va situa în jurul a -10 grade.

Temporar se vor semnala precipitaţii, mai ales în prima săptămână. În primele două zile va ploua, izolat mai însemnat cantitativ. Apoi, odată cu răcirea vremii, vor predomina ninsorile, slabe cantitativ.

DOBROGEA
În primele zile ale perioadei de prognoză vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 12...13 grade şi a celor minime de 4...6 grade. După 13 ianuarie, va avea loc un proces de răcire, astfel încât, în jurul datei de 19 ianuarie, vremea va deveni rece, cu valori diurne ce nu vor mai depăşi, în medie, -5...-4 grade şi temperaturi nocturne de aproximativ -9 grade. Apoi regimul termic va creşte uşor şi treptat, spre valori apropiate de cele normale climatologic la sfârşitul intervalului de prognoză, când se vor înregistra, în medie, 0 grade ziua şi -6 grade noaptea.

Probabilitatea pentru precipitaţii, mixte la început, apoi predominant ninsori, va creşte din data de 15 ianuarie, iar în intervalul 15-18 ianuarie cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

MUNTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile ale intervalului, cu maxime de 12...14 grade şi minime de 4...6 grade, apoi va intra într-un proces de răcire accentuată, astfel încât, în jurul datei de 18 ianuarie, mediile diurne vor fi de aproximativ -5 grade, iar cele nocturne de -9 grade. După această dată, tendinţa va fi de încălzire treptată, iar la sfârşitul intervalului de prognoză valorile termice se vor apropia de cele normale din punct de vedere climatologic: în jur de 0 grade ziua şi -6...-4 grade noaptea.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, ploi la început, apoi predominant ninsori, va fi mai mare în intervalul 15-19 ianuarie.

OLTENIA
În primele zile ale ale intervalului va fi mult mai cald decât în mod obişnuit la această dată, iar media temperaturilor maxime va fi de 9...11 grade şi a celor minime de 2...3 grade. Începând cu data de 13 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire, iar în intervalul 18-21 ianuarie, când va fi cel mai frig, valorile diurne nu vor mai depăşi, în medie, -4...-3 grade, iar cele nocturne vor coborî uşor sub -10 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic va creşte treptat, spre valori apropiate de cele normale climatologic în a doua decadă a lunii ianuarie, şi se vor înregistra, în medie, 0 grade ziua şi -8 grade noaptea.

Vor fi posibile precipitaţii aproape în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai mare în intervalul 15-20 ianuarie, atunci când vor predomina ninsorile. Sursa: romaniatv.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ger si ninsoare
DorohoiNews.ro, 11-01-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro