Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Moderatorul unui forum pe internet nu poate fi considerat responsabil în fața instanței pentru comentariile „injurioase sau grosolane" dacă acestea nu conțin „discurs de ură sau apel la violență", a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), într-o decizie emisă marți cu privire la petiția introdusă de două portaluri de internet din Ungaria, transmite AFP.
Judecătorii CEDO au făcut precizări cu privire la jurisprudența stabilită în iunie 2015 referitor la responsabilitatea site-urilor internet față de comentariile postate pe forumurile lor, potrivit Agerpres.
Magistrații au subliniat atunci că postările injurioase, care includ "expresii evidente de ură" și „amenințări flagrante", intră în responsabilitatea moderatorului forumului.
În cazul în speță, a estimat CEDO, tribunalele din Ungaria nu ar fi trebuit să considere portalurile responsabile de postările vizând site-uri de anunțuri imobiliare, întrucât, „deși injurioase și chiar grosolane", aceste comentarii "nu erau declarații defăimătoare, ci expresia unor judecăți de valoare sau opinii".
În acest dosar, cele două portaluri au sesizat CEDO considerând că decizia instanțelor naționale le obliga de facto „să modereze comentariile postate de internauți", ceea ce, în opinia lor, 'contravine înseși esenței libertății de expresie pe internet'.
În decizia sa, CEDO le-a dat câștig de cauză, subliniind mai ales că portalurile stabiliseră o procedură care le permitea utilizatorilor să semnaleze conținuturile inadecvate, astfel încât acestea să poată fi eliminate.
Judecătorii europeni au mai notat că, în cazul în speță, condamnările pronunțate de tribunalele din Ungaria riscau „să-i împingă pe reclamanți să suprime complet posibilitatea" pentru internauți să posteze comentarii, ceea ce, afirmă CEDO, ar încălca în mod evident principiul libertății de exprimare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.