Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Consiliul ASF a aprobat marţi proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă în materie de evenimente auto.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința de marți, proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule, ca urmare a integrării observațiilor și propunerilor rezultate în urma dialogului derulat în cadrul grupului de lucru pe asigurări, potrivit unui comunicat al instituției.
ASF precizează că proiectul a fost înaintat Parlamentului și va fi afișat pe www.asfromania.ro.
Tot în ședința de marţi a fost retrasă autorizația Fondului de Pensii Facultative Eureko Confort, a administratorului Eureko — SAFPF SA, precum și a persoanelor din structura de conducere și celor care ocupă funcțiile cheie din cadrul administratorului, ca urmare a finalizării operațiunii de fuziune a acestui fond cu Fondul de Pensii Facultative Aegon Essential.
ASF a mai decis retragerea autorizațiilor în cazul unor persoane din structurile de conducere și de control ale unei societăți de administrare a unui fond de pensii administrat privat (SAFPAP), avizarea și reavizarea a 24 agenți în vederea desfășurării activităților de marketing pentru fonduri de pensii, precum și retragerea avizelor pentru alți 71 de agenți de marketing.
Consiliul ASF a mai luat măsura asiguratorie de blocare a transferurilor unor pachete de acțiuni în cazul unor emitenți (Unirea Shopping București, Hotel Club Estival 2002 Neptun și Electroargeș Curtea de Argeș), precum și respingerea unui număr de plângeri prealabile formulate împotriva unor decizii ale ASF.
Pe lista deciziilor adoptate de Consiliul ASF se mai află raportul inițial întocmit de Fondul de Garantare a Asiguraților — administrator temporar al societății Carpatica Asig.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.