Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Schimbare importantă în Codul Rutier: lucrările pe carosabil vor fi semnalizate, pe timp de noapte, cu lumină intermitentă galbenă.
Președintele Iohannis a promulgat legea care prin care s-a cerut modificarea articolului 33 din Codul Rutier cu privire la Semnalizarea Rutieră și astfel, lucrările la partea carosabilă vor fi semnalizate cu lumini intermitente de culoare galbenă.
Noua prevedere legislativă a intrat în vigoare vineri, prin publicarea în Monitorul Oficial 369/2016 a decretului prezidențial prin care s-a promulgat legea de modificare a articolului 33 din ordonanța de 195/2002 (Codul Rutier), scrie News.ro
„Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoțită, pe timpul nopții, de lămpi cu lumină galbenă intermitentă, sau în cascadă și se efectuează de către executantul lucrărilor, cu acordul poliției rutiere, astfel încât să asigure deplasarea în siguranță a tuturor participanților la trafic, conform reglementărilor în vigoare”, este noua formă a articolului 33 din Codul Rutier.
Modificările au fost adoptate de Parlament după moartea agentului principal Bogdan Gigină, cel care însoțea coloana oficială a fostului vicepremier Gabriel Oprea.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.