Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
„Am simțit că mor, sunt în stare de șoc", este mărturia cutremurătoare a unui copil care a supraviețuit teribilului accident din Braşov. Mulți elevi au fost nevoiți să se târască printre colegii lor răniți și să iasă pe geamurile autocarului. Este durere mare și la Iași, unde familia, prietenii și colegii îl plâng pe profesorul care a pierit în accident. Imediat după accident, și președintele Iohannis a transmis un mesaj de susținere pentru familiile victimelor.
„Sunt în stare de şoc pentru că în momentul în care am văzut că autocarul a scăpat de sub control am simţit că mor. Şi am văzut manevra şoferului de a evita coliziunea şi a intrat în parapet... Ne-am oprit, apoi am continuat drumul liniştiţi. Când să coborâm această vale totul a scăpat de sub control, a încercat să folosească frâna de motor şi apoi a apăsat tare frâna şi a intrat în parapet", a declarat Silviu Enache, unul dintre elevii din autocarul groazei.
Elevul îşi aminteşte că pentru a scăpa din autocarul răsturnat a trebuit să se târască şi să iasă pe geam. A văzut apoi îngrozit, cum colegii săi sunt resuscitați pe caldarâm, potrivit Digi24. Nu la fel de norocos a fost colegul său de 19 de ani, tot elev la Colegiul de Artă Octav Băncilă. Alături de el a pierit şi profesorul coordonator al grupului, Cătălin Pop.
De altfel, în ultimele ore pe pagina de Facebook a profesorului au început să apară mesaje de condoleanţe.
„Drum bun printre stele drag coleg! Dumnezeu sa te odihneasca in pace", „DUMNEZEU SA TE IERTE, CATALIN!!!!! UN OM DEOSEBIT!!!!!", „Doamne nu-mi vine sa cred! Cea mai trista zi... Condoleante familiei..! Ati fost un profesor de nota 10 ! Ma bucur ca v-am cunoscut si v-am fost eleva.. Dumnezeu sa va ierte!", sunt doar câteva dintre gândurile lăsate de foştii elevi, prieteni şi alţi profesori care îl cunoşteau.
În cumplitul accident din Perşani şi-au pierdut viaţa şi cei doi şoferi ai autocarului. Unul dintre ei, Cojocaru Ilie, avea 58 de ani şi era angajat cu jumătate de normă la Palatul Copiilor din Iaşi.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.