Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

reabilitare

Guvernul analizează posibilitatea înfiinţării unui fond de investiţii care să pună la un loc bani europeni, din bugetul de stat şi ai primăriilor, plus fonduri private, cu scopul finanţării programelor de termoizolare a locuinţelor. Principalul destinatar ar fi primăriile mici care întâmpină dificultăţi în accesarea finanţărilor bancare pentru îmbunătăţirea fondului locativ din localităţile pe care le gestionează.

În Strategia Naţională de Locuire se precizează că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), autorul documentului, analizează în prezent, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi al consultanţilor, modele de finanţare a programelor de termoizolare. Strategia, care urmează a fi definitivată în perioada imediat următoare, trasează harta locuirii în România până în 2020. Revista Capital a intrat în posesia draftului de lucru actualizat în aprilie 2016. Măsurile prezentate în document schimbă total regulile în ceea ce priveşte construcţia, finanţarea şi reabilitarea locuinţelor.

În document se vorbeşte despre „crearea unui fond care să reunească sumele de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi cele acordate de stat, precum şi fondurile private, şi finanţarea autorităţilor locale (pentru contribuţiile proprii şi pentru contribuţiile asociaţiilor de proprietari)“.

Pe măsură ce banii împrumutaţi încep să fie rambursaţi, fondul va deveni unul de tip revolving, nemafiind necesar ca primăriile şi băncile comerciale să încheie contracte individuale, se arată în strategia MDRAP. Împrumuturile de tip „revolving“ sunt linii de credit pe care împrumutatul le poate accesa treptat, oricând doreşte, plătind în schimb un comision în cazul neutilizării şi o dobândă normală în cazul accesării.

Autorii strategiei specifică faptul că acest tip de împrumut ar fi potrivit pentru primăriile mai mici, în special cele care depun eforturi semnificative pentru a avea acces la finanţare bancară.

Un alt model de finanţare analizat de MDRAP este atragerea unor fonduri paralele de la FEDR şi de la bugetul de stat pentru a acoperi contribuţia autorităţii centrale în programul de termoizolare a locuinţelor (60%). La acestea se adaugă accesarea unor credite bancare pentru a acoperi contribuţia asociaţiilor de proprietari şi, dacă este necesar, a primăriilor.

„Autorităţile locare ar avea responsabilitatea să contracteze împrumutul, iar împrumutul ar fi rambursat de către asociaţiile de proprietari pe durata creditului“, se menţionează în documentul citat.

3% din blocurile comuniste, termoizolate

Cele mai multe imobile, reprezentând circa 5% din totalul celor 96.414 blocuri identificate la nivel naţional, au fost reabilitate termic din fondurile proprii ale românilor sau cu bani de la bugetul local al primăriilor, conform raportărilor primite de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) de la prefecturi.

Spre comparaţie, în cei şapte ani de funcţionare, programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, prin care statul contribuie cu jumătate din fondurile necesare lucrărilor de construcţie, a condus la reabilitarea termică a numai 1.563 de blocuri de locuinţe, formate din aproape 60.000 de apartamente. Pentru realizarea acestor lucrări, statul a scos din buget circa 526 mil. lei. Dată fiind contribuţia de 50% a statului în programul de reabilitare, costul lucrărilor a fost dublu. Tabloul general arată că doar 3% din cele circa 85.000 de blocuri construite până în 1990 au trecut prin programul de reabilitare termică. Sursa: capital.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

reabilitare
DorohoiNews.ro, 26-07-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro