Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

horoscop_octombrie

În octombrie, se recomandă atenţie, în special Berbecilor, Racilor, Balanţelor şi Capricornilor. Dacă dau de greu, Berbecii şi Balanţele pot conta pe aspectul armonios primit de la Saturn, adică pe experienţă, înţelepciune, răbdare şi perseverenţă. Racii şi Capricornii se pot baza doar pe ajutorul subtil al lui Neptun: intuiţie şi inspiraţie.

Berbec
În octombrie 2016, casa cuplului Berbecului este marcată de prezenţa lui Jupiter, Marele Benefic, şi de tranzitul Soarelui şi al lui Mercur. Această combinaţie îţi stimulează nevoia de afecţiune şi capacitatea de a dărui, la rândul tău, afecţiune.

Mariajul, viaţa sentimentală și omul iubit constituie centrul sistemului tău de referinţă, iar toate celelalte preocupări orbitează în jurul lor. Speranţele şi aşteptările sunt mari, dar, deşi ai parte şi de bucurii, este posibil să nu fie împlinite complet.

Până pe 18 octombrie 2016 Venus, stăpâna casei cuplului Berbecului, este într-o poziţie incomodă, în Scorpion, iar după 18 octombrie se îndreaptă spre conjuncţia cu Saturn. Prin urmare, relaţiile sentimentale ale Berbecilor pot fi grevate de frustrări sau blocaje, ori pot trece printr-o încercare venită din exterior.

Taur
Venus, planeta dragostei, tranzitează casa relaţiilor Taurului până pe data de 18 octombrie 2016. Bucură-te de adierea de fericire pe care ţi-o aduce în cuplu şi caută să profiţi cât de mult de ocaziile potrivite pentru a-ţi ameliora viaţa sentimentală!

Perioada este bună pentru strângerea legăturilor cu partenerul/partenera, dar şi pentru împăcări sau pentru înfiriparea unei noi relaţii de suflet.

După 18 octombrie 2016, climatul devine mai sobru, mai tensionat sau chiar mai posomorât. Venus se îndreaptă către o conjuncţie cu Saturn, în timp ce Marte, stăpânul casei cuplului Taurului, perfectează o conjuncţie cu Pluto. Aşadar, luna octombrie îţi poate aduce şi momente de cumpănă, cel mai probabil în a doua jumătate.

Gemeni
La 9 septembrie, Jupiter, Marele Benefic, a păşit în casa dragostei şi a sexualităţii Gemenilor, promiţându-ţi un an de senzualitate şi pasiune.

În octombrie 2016 sunt şanse mari ca soarta să-ţi ofere o mostră din ceea ce va urma. Lângă Jupiter, în casa erotismului Gemenilor ajung acum Soarele, simbol al vitalităţii şi al energiei, şi Mercur, stăpânul Gemenilor.

Sub o asemenea configuraţie, sufletul ţi-e însetat de emoţii fierbinţii, iar trupul de dezmierdări senzoriale. Iubirea îţi poate răsări în cale oricând.

Iar dacă socotim şi că pe 18 octombrie 2016 Venus, planeta dragostei, întră în casa cuplului Gemenilor, tabloul perioadei următoare se conturează în culori cu mult mai puternice şi îmbietoare.

Rac
Octombrie 2016 este o lună pasională pentru Raci, dar plină de năbădăi.

Venus, planeta iubirii, se găseşte până pe 18 octombrie în casa dragostei, a sexualităţii și a dorinţei Racului. Este o poziţie care de regulă stimulează senzualitatea şi romantismul şi scoate în cale conjuncturi favorabile declanşării unor evenimente amoroase.

Pe de altă parte, Marte, planeta pasiunii, dar şi a conflictului, se află în casa cuplului Racului, unde face o conjuncţie cu intensul dar tensionatul Pluto. Această configuraţie generează o atmosferă relaţională densă, încordată, focalizată. Sentimentele sunt pline de forţă, dar foarte instinctuale, obsesive uneori, cu atracţii şi repulsii puternice şi cu o tendinţă către relaţii de genul "love and hate". Ai grijă!

Leu
Cu Soarele, stăpânul Leului, aflat în acelaşi semn cu Jupiter (Marele Benefic), octombrie 2016 este norocos pentru Lei în multe privinţe, iar şansa nu va ocoli zona relaţiilor.

Comunicarea şi drumurile sunt favorabile atât consolidării vechilor legături, cât şi înfiripării unora noi.

Pe 18 octombrie 2016 Leii păşesc într-o etapă specială: Venus, planeta iubirii, intră în casa dragostei şi a erotismului Leului, unde îl întâlneşte pe Saturn, care este chiar stăpânul casei cuplului Leului. Astfel, restul lunii octombrie este scăldat într-un val de armonie şi senzualitate, care îţi poate aduce dragoste, împlinire sufletească, noroc şi realizări în viaţa de cuplu.

Cuvintele, vorbite sau scrise, au asupra ta efect afrodisiac şi tot cu ele poţi seduce la rândul tău.

Fecioară
În octombrie 2016, conjuncţia Marte-Pluto din casa erotismului Fecioarei îți stârneşte şi îţi înzeceşte forţa sexualităţii, care ar vrea să se exprime la cea mai intens nivel posibil.

Problema este cum gestionezi acest torent de impulsuri. A-i da frâu liber poate aduce momente unice, dar implică unele riscuri. A încerca să-l "răcoreşti", trecându-l prin filtrul raţiunii şi al prudenţei, riscă să-ţi aducă frustrări şi dezechilibre. Este drept că poţi sublima energia sexuală prin sport sau creaţie, dar... nu ar fi păcat?

Ca notă generală, zona relaţională a Fecioarei cunoaşte o perioadă de înflorire între 7 şi 24 octombrie 2016, când Mercur, stăpânul Fecioarei, se va afla în Balanţă (semnul uniunii!), împreună cu Jupiter, stăpânul casei cuplului Fecioarei.

Balanţă
Romantismul nu este nota dominantă a lunii octombrie 2016 în viața sentimentală a Balanțelor. Fiindcă Mercur se află în Balanţă, logica este cea care predomină, iar fiindcă Venus, planeta iubirii, se află în casa banilor Balanței, sentimentele par subordonate intereselor practice.

Totuși, octombrie 2016 are un potenţial destul de mare de şansă la nivel general, iar o părticică din această şansă s-ar putea îndrepta şi către viaţa intimă. Nu prea multă, însă, fiindcă Marte, stăpânul casei cuplului Balanței, formează o conjuncţie cu Pluto şi se află într-o relaţie tensionată cu Uranus, care se află chiar în casa cuplului Balanței.

Combinaţia este intensă, dar disonantă, aşa că ai face bine să lași logica să triumfe şi să te ocupi de aspectele concrete ale căminului, ale familiei, financiare etc., evitând elegant situaţiile conflictuale.

Scorpion
Pentru viața sentimentală a Scorpionilor, luna octombrie 2016 se împarte în două perioade.

Până la 18 octombrie, Venus, planeta dragostei (care în cazul Scorpionilor este şi stăpâna casei cuplului), se află în Scorpion. Este o perioadă fericită, în care te simţi sexy, ţi se fac complimente şi avansuri, ai o disponibilitate sentimentală mărită şi ţi se ivesc ocazii favorabile împlinirii speranţelor amoroase. Dacă ai deja o relaţie, atmosfera este caldă, veselă şi senzuală.

După 18 octombrie, Venus se va afla în preajma lui Saturn, aşa că este posibil să treci prin momente mai delicate, să încerci senzaţii de singurătate, lipsă de înţelegere, blocaj sau frustrare. Nu este exclus să apară greutăţi financiare în cuplu sau neînţelegeri din cauza banilor.

Săgetător
Intervalul 5-24 octombrie 2016 îi aduce laolaltă pe Jupiter, stăpânul Săgetătorului, şi pe Mercur, stăpânul casei cuplului Săgetătorului, în Balanţă, semnul uniunii! Alăturarea celor doi duce cu gândul la producerea unor evenimente importante pentru viaţa de cuplu.

Tandemul Jupiter-Mercur primește un careu de la Marte şi Pluto şi o opoziţie de la Uranus, configurație ce nu oferă o perspectivă prea optimistă, ci anunță mai degrabă provocări, schimbări forţate sau chiar conflicte.

Din fericire, Jupiter şi Mercur se află într-o casă norocoasă, deci sunt şanse ca lucrurile să se termine cu bine sau, chiar dacă par să se termine rău, acest aşa-zis rău să se dovedească a fi în cele din urmă în favoarea ta.

Partea a doua a lunii este mai fericită decât prima.

Capricorn
Te aşteaptă o lună intensă şi pasională.

Marte, planeta dorinţei, i se alătură lui Pluto, planeta adâncurilor clocotitoare, în Capricorn. Pornirile sexuale sunt năvalnice, iar atracţiile sunt foarte puternice. Reacţionezi instinctual, iar când te mână patima, nu admiţi nici refuz, nici tărăgănare.

Este vremea iniţiativei, a primului pas, a cuceririi prin abordare directă. Dacă eşti bărbat, este OK, stilul acesta are toate şansele să-ţi aducă împliniri. Dacă eşti femeie, poate că ar trebui să-ţi rafinezi puţin stilul, să-l mai îndulceşti, să-l catifelezi.

Dacă ai deja o relaţie, ar fi bine să-ţi struneşti pornirile autoritare, gelozia și posesivitatea şi să aplanezi cu tact eventualele conflicte încă din faşă.

Vărsător
Soarele, stăpânul casei cuplului Vărsătorului, se află în cea mai mare parte a lunii octombrie 2016 împreună cu Jupiter, Marele Benefic, şi cu vioiul şi curiosul Mercur. Îţi simţi sufletul tânăr şi ai nevoie de spaţii largi, aventuri şi experimente.

Este o lună grozavă pentru călătorii romantice, căutări spirituale alături de omul drag sau descoperirea unor noi faţete ale propriei sexualităţi.

Dacă îți cauţi iubirea, poţi să te îndrăgosteşti în cursul unui voiaj, să-ţi întâlneşti jumătatea în mediul cultural-spiritual sau universitar, sau să te alegi cu o legătură la distanţă.

În octombrie 2016 pari să ai atracţie pentru persoane celebre, bine situate ierarhic sau social, ori care se disting prin talente sau merite deosebite.

Peşti
Primă săptămână din octombrie 2016 decurge în acelaşi registru ca luna trecută, care ţi-a adus, probabil, întâmplări importante în viaţa relaţională. Acum se trage o tuşă finală, un fel de concluzie a ultimelor săptămâni.

După 7 octombrie, emoţiile se mai domolesc, iar interesele cuplului Peștilor par a se orienta spre sfera financiară, unde sunt de aşteptat unele urgenţe sau presiuni.

Mercur, stăpânul casei relaţiilor Peștilor, se află în casa a opta a Peștilor, în acelaşi semn cu Jupiter, în timp ce Venus, planeta iubirii, este în casa a noua a Peștilor. Sub o astfel de configurație, sunt posibile conexiuni între dragoste şi spiritualitate, psihologie, ştiinţe ezoterice sau cultură.

Se poate să faci o călătorie cu scop romantic sau să ai o idilă cu cineva de la distanţă. Sursa: eastrolog.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

horoscop_octombrie
DorohoiNews.ro, 30-09-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO
Vând apartament cu 3 camere, decomandat, situat la etajul 3, în cartierul Plevna, Dorohoi. ...

Vând mașină Opel Astra

Vând mașină Opel Astra
Vand masina Opel Astra, an 2004, dotări, aer condiționat, serocou cadura, motor în stare foarte ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” este alături de doamna profesoară Irina Apetrei ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Colectivul clasei a VI-a C, elevi și părinți, sunt alături de doamna dirigintă - profesor Irina ...

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe
Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu, Școala Gimnazială „Spiru ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Închiriez apartament doua camere, zona centru renovat complet, centrală noua,deasupra băncii ...

Vând Toyota Auris Hatchback

Vând Toyota Auris Hatchback
DE VANZARE TOYOTA AURIS Tip caroserie Hatchback Capacitate cilindrică 1,3 l Putere motor 74 kW (99 cp) ...

Vând jante echipate BMW

Vând jante echipate BMW
Vând jante BMV echipate cu cauciucuri de iarna michelin, rulate 2200 km. 500 euro neg.tel: 0757790655

Vând casă în Pădureni

Vând casă în Pădureni
Vand casa 60000 EUR Botosani, Sendriceni pqdureni Valabil din 04.12.2024 20:00:45 Specificații Suprafata ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro