Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinatate, care prevede că declarația părinților pentru minorii care călătoresc în străinătate poate fi eliberată pentru mai multe călătorii pentru o perioadă de trei ani, fără menționarea destinațiilor.
Legea prevede și exceptarea de la prezentarea declarației părinților sau tutorelui pentru minorii care au domiciliul sau reședința stabilite în statul de destinație și eliminarea obligativității menționării scopului deplasării și a rutei în cuprinsul declarației notariale ce conține acordul părinților de efectuare a călătoriei de către cetățeanul român în străinătate însoțit de o altă persoană.
Actul normativ stipulează introducerea cărții electronice de identitate ca document de călătorie și eliberarea pașapoartelor de serviciu și pentru personalul autorităților publice care candidează pentru posturi în cadrul unor organizații, instituții sau misiuni internaționale, dacă se solicită expres, sau care ocupă funcții de expert național detașat la instituțiile UE. integral pe agerpres.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.