Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

modificări în legislaţia privind urbanismul

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anunţat că în următoarele săptămâni vor fi făcute modificări în privinţa legislaţiei legate de urbanism şi planificarea teritoriului. „În ceea ce priveşte administraţia locală, cred că într-o săptămână sau două o să vedeţi câteva modificări în ceea ce priveşte Legea 350 şi 50, care sunt legate de urbanism şi planificarea teritoriului, unde modificăm unele elemente care ţin de angajarea specialiştilor în urbanism, de exemplu, sau a arhitecţilor".

„Una dintre modificări este legată de posibilitatea ca mai multe localităţi (...) rurale, de exemplu, sau un oraş mai mic, o zonă, să poată să partajeze un asemenea post, să plătească mai bine un post de arhitect (...), pentru că înainte legea nu-ţi permitea", a declarat Dîncu, la conferinţa "Oraşul meu în Europa noastră", organizată la Bucureşti, întrebat care este strategia pe care Guvernul o are în vedere pentru a li se permite autorităţilor locale să angajeze specialişti în domeniul urbanismului.

Vicepremierul Dîncu a mai spus că este o problemă lipsa specialiştilor în acest domeniu, la nivelul autorităţilor locale. „Este una dintre problemele cu care ne confruntăm. În mai multe rânduri, am discutat cu domnul ministru al Fondurilor Europene, cu domnul Ghinea, şi cu domnul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, pentru a construi nişte programe integrate în ceea ce priveşte formarea în aceste domenii, parteneriate cu universităţile, cu Academia. (...) După ce m-am întâlnit cu câţiva primari (...), m-am întâlnit cu mai mulţi rectori (...) şi i-am întrebat să vedem câte mastere, de exemplu, avem în dezvoltare urbană şi în planificare şi să vedem ce capacităţi au facultăţile de urbanism şi cele (...) de arhitectură şi construcţii. Am observat că în acest moment nu stăm foarte bine în acest domeniu", a spus Dîncu. Acesta a precizat că se lucrează şi la un nou Cod al urbanismului. "Lucrăm la un nou Cod al urbanismului. (...) Împreună cu societatea civilă, am declanşat acest proiect, în care să adunăm toată legislaţia în această direcţie", a precizat Dîncu.

Totodată, vicepremierul Dîncu a vorbit despre necesitatea dezvoltării parteneriatelor între autorităţile locale şi ONG-uri. "Cred că parteneriatul pe care autorităţile locale îl pot face cu ONG-urile este un lucru care va schimba România în viitor şi eu cred în asemenea iniţiative, dar nu se pot transmite de sus în jos, mai degrabă de jos în sus", a spus Dîncu.

Acesta a precizat că, dacă administraţia locală va face parteneriate cu ONG-urile, atunci şi Guvernul se va putea implica mai mult. „Eu cred că acolo unde administraţia locală va găsi cu cale să facă parteneriate cu ONG-urile, cu cei veniţi cu idei creative, cu idei inovative, atunci şi Guvernul va putea face mai mult pentru asta. (...) Vin unele organizaţii cu nişte idei fantastice, vin la Guvern (...) să primească un fel de acreditare. (...) Nu pot să-l sun pe primarul dintr-o localitate să-i spun: 'Te rog frumos să faci un proiect cu ONG-ul ăsta'. (...). La noi e trafic de interese, cred, sau de influenţă", a mai afirmat Dîncu. Sursa: administratie.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

modificări în legislaţia privind urbanismul
DorohoiNews.ro, 04-10-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro