Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

preoti

Situaţie bizară la unul dintre masteratele profesionale organizate de către Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „Al.I. Cuza" din Iaşi. Studenţii care se înscriu la „Misiune şi slujire pastorală" trebuie să achite o taxă suplimentară de 2.800 de lei către Arhiepiscopia Iaşilor, fără să existe însă un cadru legislativ în care banii pot fi încasaţi, după cum recunosc inclusiv oficiali ai Mitropliei Moldovei şi Bucovinei.

Cei înscrişi la masterul „Misiune şi slujire pastorală" plătesc cei 2.800 de lei în contul a mai multor activităţi desfăşurate pe toată durata anului universitar. Aceştia vin la cursuri de joi până sâmbătă, stau la masă cu profesorii lor la micul dejun, merg la cursuri, servesc apoi prânzul, iar seara, cina, tot alături de cei care predau. Apoi, în unele weekenduri, merg în mai multe pelerinaje prin ţară, săptămâna aceasta fiind în plan mănăstirile din nordul Bucovinei, şi se fac o serie de traininguri.

„Este vorba de o taxă aferentă serviciilor extracurriculare. Avem traininguri acum - Lecţia divină şi relaţia duhovnic-ucentic, avem traininguri pe adicţia de droguri, cum să lucrezi cu oamenii care au probleme cu băutura, alcoolul, cum să îţi gestionează viaţa online, cum să faci un site, cum să pună o ştire, cum să se descurce pe Facebook. Ştiţi cum mă simt acum? Este ca şi cum aş avea un copil la care ţin foarte mult şi în al doilea an de viaţă cineva mă sună şi mă întreabă cât costă pantofii cu care l-am încălţat", a declarat arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, consilier pe Sectorul învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi cel care a conceput acest program de master.

Nemulţumirile studenţilor ţin însă de faptul că ei sunt obligaţi să urmeze acest program integral şi, implicit, să plătească taxa respectiv suplimentar cu alte taxe pe care le mai au la universitate. Dacă ar fi să facem un calcul, cu taxa de 3.000 de lei de şcolarizare şi aceasta de 2.800 de lei către Arhiepiscopie, se ajunge la taxa de şcolarizare de la Facultatea de Medicină. Studenţii spun că se aşteptau ca în curricula de bază a facultăţii să găsească o formă de pregătire aferentă unui masterat de „misiune şi slujire pastorală" care să nu presupună taxe suplimentare decât sporadice şi ţintite, pe lângă activităţile de bază de la facultate. Detalii, pe Ziarul de Iaşi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

preoti
DorohoiNews.ro, 20-10-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro