Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vremea se va răci, iar temperaturile se vor încadra în limitele normale ale acestei perioade. Se anunţă ploi în cea mai parte a ţării.
DUMINICĂ. În regiunile din sudul şi din estul ţării, înnorările vor fi persistente şi local vor fi ploi în general slabe. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi izolate. Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru această dată calendaristică în aproape toate zonele, exceptând jumătatea de nord a Moldovei unde va fi în continuare o vreme relativ rece; temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 19 grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat, cu uşoare intensificări pe litoral. Minimele termice vor depăşi din nou media climatologică a ultimei decade de octombrie şi vor fi cuprinse între 3 și 12 grade Celsius. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe spații mici va fi ceață.
LUNI. În regiunile extracarpatice, vremea va fi în general închisă, cu înnorări persistente şi pe arii restrânse ploi slabe sau burniţă. În restul ţării cerul va fi variabil la parţial noros. Vântul va sufla slab și moderat. Regimul termic diurn va fi caracterizat de valori peste cele normale în această perioadă din an în vest, nord-vest şi centru, în timp ce în restul zonelor temperaturile vor fi în general apropiate de mediile climatologice, din nou cu excepţia Moldovei unde va fi o vreme mai rece; maximele se vor încadra între 7 grade Celsuis în nordul Moldovei și 20 de grade Celsuis în Banat şi în sud-vestul Transilvaniei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade Celsius, ușor mai coborâte în depresiunile intramontane. Mai ales dimineaţa şi noaptea local se va semnala ceaţă.
MARŢI. În regiunile extracarpatice, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne mai coborâte decât cele climatologic specifice acestei date din an, înnorările vor fi persistente şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe sau burniţă. În restul teritoriului însă, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, înnorările se vor accentua începând cu orele serii, iar ploile se vor semnala local, mai ales în nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în Moldova și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8-9 grade Celsius în nordul Moldovei și 20 de grade Celsius în Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei. Minimele termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele obişnuite în ultima decadă a lunii octombrie şi se vor încadra în general între 4 și 11 grade Celsius. Pe arii restrânse va fi ceaţă.
MIERCURI. Vremea va fi închisă, iar valorile termice vor marca o scădere în regiunile vestice, astfel că în majoritatea zonelor se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din an. Va ploua temporar în cea mai mare parte a ţări, iar cantitățile de apă cumulate pot fi local mai însemnate. Spre sfârșitul intervalului în zona Carpaților Orientali și Meridionali precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 15 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 9 grade Celsius.
JOI, VINERI, SÂMBĂTĂ. Regimul termic va fi caracterizat de valori ce se vor situa în general în jurul mediilor multianuale în majoritatea zonelor, iar probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului îndeosebi în regiunile extracarpatice.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.