Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
50 de milioane, iată cererea de brazi naturali, doar la nivel european. Pentru a ajunge la înălțimea de 1,5-2 metri, așa cum sunt cei vânduți de sărbători, un brad are nevoie de 10-12 ani. Este însă suficient un minut pentru a-l pune la pământ și câteva săptămâni pentru a ajunge la gunoi.
– Cât ați dat pe el?
– 100 de lei.
– Mult. Noi avem unul artificial. L-am luat acum 7 ani.
– Mie îmi place să miroasă a brad în casă. Altfel, nu simt că e Crăciunul.
Dialogul este unul real. Am asistat la el, sâmbătă, în metrou. Nu este prima dată când aud argumentele părții pro-brad natural. La fel cum sunt conștientă de faptul că brazii artificiali sunt, de cele mai multe ori, confecționați din PVC (un plastic care nu poate fi reciclat și care elimină substanțe cancerigene în timpul producției și folosirii). Există chiar și studii care demonstrează că este de 3 ori mai poluant să produci un brad artificial care va fi utilizat timp de 6 ani decât să tai în fiecare an unul natural.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.