Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
România nu este încă pregătită să reducă programul de lucru al angajaților de la opt la șase ore, a declarat miercuri, la Sibiu, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea.
Potrivit acestuia, în prezent, statele nordice analizează posibilitatea scurtării programului de lucru cu două ore, pentru eficientizarea muncii.
Întrebat dacă este posibil ca în România programul de lucru să fie redus la șase ore, ministrul Petrea a răspuns: „Este o discuție în statele nordice. Stați să vedem dacă ei ajung să le implementeze, stați să vedem ei ce rezultate au și după aceea putem avea o discuție și în România. Nu suntem încă pregătiți pentru așa ceva, pentru că nu avem rezultatele de acolo", scrie Agerpres.
Dacă se va dovedi că salariații vor fi mai eficienți lucrând mai puține ore zilnic, atunci reducerea timpului de lucru s-ar putea face printr-o înțelegere a patronatelor cu sindicatele, crede ministrul Petrea.
„Este o întreagă discuție în ceea ce privește eficiența muncii. Nu sunt de specialitate, dar dacă studiile o vor arăta, poate într-o înțelegere a confederației patronale, confederației sindicale, ei pot ajunge la un compromis. Noi nu putem interveni aici, dar trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă în celelalte state, pentru că există o tendință în Europa și la nivel mondial de a încerca eficientizarea muncii prin toate pârghiile necesare", a afirmat ministrul Petrea, referindu-se la posibilitatea ca, în România, angajații să lucreze șase în loc de opt ore.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.