Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Începând din 1 septembrie, toate mașinile noi sunt obligate să treacă nu doar printr-o serie de teste privind emisiile în condiţii reale de conducere înainte să poată circula pe drumurile europene, conform unui anunţ al Comisiei Europene (CE).
Începând de la 1 septembrie 2017, noile modele de autovehicule vor trebui să respecte cerințele din cadrul unor noi încercări mai fiabile privind emisiile generate în condiții reale de conducere (emisii generate în condiții reale de conducere - Real Driving Emissions, RDE), precum și ale unei încercări îmbunătățite de laborator (procedură de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial - World Harmonised Light Vehicle Test Procedure, WLTP) înainte să poată circula pe drumurile europene.
Vicepreședintele pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, a declarat, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene:
„Noile încercări privind emisiile constituie o etapă importantă în eforturile noastre continue de a produce autovehicule mai curate și mai sustenabile în următorii ani. Dar mai rămân încă multe de făcut. Scandalul emisiilor a arătat că avem nevoie de mai multă independență în încercările destinate autovehiculelor, de o supraveghere mai strictă a pieței și de un mecanism care să permită intervenția Comisiei în cazul unor nereguli. Pentru a atinge aceste obiective, Comisia a prezentat o propunere în ianuarie 2016. Această propunere figurează pe agenda Comisiei încă de atunci și a venit timpul ca Parlamentul European și Consiliul să adopte proiectul. Este necesar să continuăm decisiv eforturile la nivelul UE pentru a încuraja o mobilitate cu emisii scăzute."
Comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, a adăugat: „O trecere rapidă la autovehicule cu emisii zero este în interesul tuturor, având în vedere riscurile pentru sănătatea publică și mediu aflate în joc; această tranziție este esențială pentru industria auto, dacă dorește să rămână competitivă pe plan internațional. Dar, pentru moment, autovehiculele cu motoare diesel fac parte din viața noastră și trebuie să căpătăm iar încredere în această tehnologie. De aceea existența unor încercări noi și mai fiabile pentru autovehiculele noi este esențială. Iar pentru autovehiculele aflate deja în uz, statele membre trebuie să își respecte angajamentele, să pună în practică legislația și să adopte măsuri suplimentare, împreună cu toate părțile interesate, pentru a reduce emisiile flotei existente."
Noile încercări privind emisiile vor asigura rezultate mai fiabile și vor contribui la redobândirea încrederii în performanța noilor autovehicule. Încercările reprezintă una dintre cele câteva etape importante din activitatea Comisiei în vederea realizării unei industrii auto curate, sustenabile și competitive.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.