Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Loteria Vizelor pentru SUA începe pe data de 3 octombrie, iar sesiunea de înscriere rămâne deschisă până în data de 7 noiembrie, anunță Ambasada SUA la București.
Înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al Statelor Unite va începe marţi 3 octombrie 2017 la orele 19:00 (ora României)
Va rămâne disponibilă numai până marți 7 noiembrie 2017 la orele 19:00 (ora României). Pentru a participa în programul din acest an, vă rugăm să accesaţi pagina de internet a Departamentului de Stat www.dvlottery.state.gov în cursul perioadei de înregistrare. Acolo veţi găsi formularul de participare (E-DV) şi informaţiile complete pentru a trimite cererea dvs. de înregistrare.
Nu se percepe nicio taxă! Cum mă înscriu?
Departamentul de Stat acceptă cereri de înregistrare NUMAI pe pagina de internet E-DV. Îi încurajăm cu tărie pe cei care doresc să participe să îşi completeze şi să îşi trimită singuri cererile de înscriere. Participanţii pot alege ca altcineva să trimită cererea în numele lor, dar ar trebui să fie precauţi dacă persoana care se oferă să îi ajute încearcă să le ceară o taxă. Reţineţi: formularul online este simplu şi NU SE PERCEPE NICIO TAXĂ pentru a participa. Fie că o persoană trimite o cerere de participare direct, fie că un avocat, un prieten, sau o rudă îi oferă asistenţă, numai o singură cerere de participare poate fi trimisă în numele fiecărei persoane.
Este important să îmi tipăresc pagina de confirmare generată online?
Este foarte important ca participanţii la program să îşi tipărească pagina de confirmare generată online şi să o păstreze până la data de 30 septembrie 2019. Dacă cererea a fost selecţionată, doar cu numărul unic de confirmare se poate verifica dacă o cerere de participare a fost selecţionată şi se pot obţine informaţii despre solicitarea de viză şi despre programarea la interviu. Participanţii nu trebuie să permită altor persoane să le rețină pagina de confirmare, ci să şi-o păstreze ei înșiși astfel încât să poată verifica independent situaţia cererii lor de participare. Vă atragem atenţia asupra unei noi cerinţe de a trimite o fotografie recentă, din ultimele şase luni, în care nu purtaţi ochelari. Cererile de participare însoţite de fotografii care au mai fost trimise în programe anterioare vor fi descalificate.
Cum voi şti că am fost selecţionat?
Începând cu data de 1 mai 2018, participanţii la programul DV-2019 vor putea folosi numărul lor de confirmare pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecţionată. Pe pagina Entrant Status Check participanţii selecţionaţi vor fi informaţi despre modalitatea de a solicita vize de imigrare DV pentru ei şi membrii de familie eligibili. Departamentul de Stat nu foloseşte poşta electronică (e-mail) pentru a îi înştiinţa pe participanţi că au fost selecţionaţi pentru programul Diversity Visa. Informaţia este disponibilă NUMAI pe Entrant Status Check.
Vă atenționăm să nu daţi crezare niciunui e-mail care vă informează că aţi fost selecţionat să solicitaţi o viză în programul DV. Aceste emailuri înşelătoare sunt trimise de persoane de rea credinţă cu intenţia de a obţine sume de bani sau datele dvs. personale. Rețineți: guvernul american nu a trimis niciodată e-mailuri de înștiințare a participanților că au fost selecționați și nici nu intenționează acest lucru pentru programul DV-2019. Departamentul de Stat nu va solicita niciodată bani prin poștă sau servicii de tipul Western Union.
Programul Loteria Vizelor DV-2019
Infomații importante
Când: Transmiteți cererile de înregistrare pentru programul DV-2019 începând de marți, 3 octombrie 2017, orele 19:00 (ora României) până marți, 7 noiembrie 2017, orele 19:00 (ora României).
Unde: Înregistrările electronice sunt acceptate NUMAI la www.dvlottery.state.gov
Taxe: NU există nicio taxă pentru transmiterea unei înregistrări electronice.
Cum: Instrucțiunile complete se pot găsi la www.dvlottery.state.gov sau pe pagina de internet a Departamentului de Stat la www.usvisas.state.gov/dv/instructions
Câte cereri de înregistrare pot să trimit?
Legea permite numai o singură cerere de înregistrare în numele unei persoane.
Reguli noi: Participanții trebuie să transmită o fotografie recentă, făcută în ultimele șase luni. Participanții care vor folosi fotografii transmise în programele anterioare vor fi descalificați automat. Nu se acceptă fotografiile în care persoanele fotografiate poartă ochelari.
Câștigători: 50,000 de participanți vor fi selecționați aleatoriu iar, începând cu 1 mai 2018, participanții vor putea folosi numerele unice de confirmare, pentru a verifica dacă au câștigat, pe pagina de internet Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov. Însă, nu toți cei selecționați vor solicita o viză sau se vor califica pentru obţinerea ei, așadar numărul de selecţionaţi va fi mai mare. De aceea trebuie să păstrați numărul dvs. de confirmare până în ultima zi a programului DV-2019, adică 30 septembrie 2019.
Atenție! Departamentul de Stat NU va trimite o notificare că un participant a câștigat Loteria Vizelor și nu va cere bani prin Western Union. Aceasta este fraudă – nu deveniți o victimă! Folosiți numai Entrant Status Check (Verificarea Statutului Înregistrării) la www.dvlottery.state.gov pentru a verifica dacă ați fost selecționați.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.