Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O fată de 16 ani a fost găsită moartă, vineri seara, într-o pădure din județul Iași. Cel care a ucis-o este prietenul fetei, care şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut, conform news.ro.
Potrivit anchetatorilor, cel care a sunat la 112 a fost chiar prietenul tinerei, în vârstă de 20 de ani, care a spus că a găsit-o pe fată pe un câmp situat la trei kilometri de localitatea Hălăuceşti şi că aceasta avea urme de lovituri în zona capului.
Un echipaj al Ambulanţei a mers la faţa locului, medicii constând decesul fetei. Cadavrul tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, unde va fi făcută necropsia.
Tânărul a fost audiat de către procurori pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, iar după ce a negat că el ar fi autorul crimei, şi-a recunoscut în cele din urmă fapta.
Sâmbătă dimineaţă, el a fost reţinut, apoi a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei. În funcţie de rezultatul expertizei psihiatrice, anchetatorii vor decide dacă vor solicita judecătorilor emiterea mandatului de arestare pe numele tânărului. Sursa: News.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.