Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Noua lege a asociaţiilor de proprietari, aflată la preşedinte pentru promulgare, vine cu o serie de modificări pentru proprietari şi pentru chiriaşi şi aduce noutăţi şi pentru cei care folosesc imobilul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă.
Cea mai importantă schimbare este cea care le dă dreptul asociaţiilor de proprietari să ia măsuri mai dure împotriva celor cu restanţe la întreţinere. Astfel, cei care vor dori să îşi vândă locuinţa nu vor putea face acest lucru dacă au datorii mai vechi de 3 luni şi care depăşesc valoarea salariului de bază minim brut (1.900 lei, în 2018). În acest caz, asociaţia de proprietari va fi obligată să solicite notarea în cartea funciară a acestor debite. Totodată, asociaţia va avea o ipotecă legală asupra apartamentelor şi asupra bunurilor mobile din acestea, pentru sumele restante la plată. În aceste condiţii, asociaţia de proprietari va fi sigură că poate recupera sumele pe care proprietarul le datorează şi că apartamentele nu pot fi vândute până când datoria nu este stinsă.
Amenzi pentru refuzul accesului în locuinţă
Totodată, o modificare prevede că vor fi sancţionaţi cu amenzi cei care nu vor permite accesul în locuinţă în caz de reparaţii de urgenţă. Şi în legea actuală există obligaţia ca proprietarul să permită accesul în apartamentul său în caz de reparaţii/lucrări sau în caz de urgenţă, dar noua lege a asociaţiilor de proprietari prevede o amendă în cazul refuzului. Aceasta va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei şi poate fi aplicată de poliţia locală, primari ori împuterniciţi lor. Legea clarifică şi lărgeşte şi sfera celor cărora trebuie să le permită accesul. Aceştia sunt: preşedintele asociaţiei sau un membru al comitetului executiv, administratorul şi persoana calificată să realizeze lucrările.
Anunţarea modificărilor la locuinţe
Totodată, modificările de apartament pentru care este necesară o autorizaţie de construire vor trebui aduse la cunoştinţa asociaţiei de proprietari. Astfel, orice schimbare a suprafeţei construite sau utile trebuie comunicată în cel mult 30 de zile de la încheierea lucrărilor. O amendă de la 200 la 1.000 de lei va fi aplicată proprietarilor, dacă acest lucru nu este respectat. Amenzi între 500 şi 3.000 de lei sunt prevăzute şi pentru cei care vor pune în pericol integritatea structurală a condomniului sau a altor apartamente sau care vor afecta buna funcţionare a instalaţiilor aferente.
De asemenea, atunci când se va schimba destinaţia proprietăţii comune a blocului, acest lucru va trebui făcut în baza acordului în scris al tuturor proprietarilor din condominiu, faţă de hotărârea adunării generale a asociaţiei adoptată cu votul a două treimi din numărul tuturor proprietarilor, cum era anterior.
Mai mult, noua lege arată că numai la cererea asociaţiilor de proprietari se va putea solicita debranşarea condominiilor de la serviciile de utilităţi publice, în baza solicitării în scris a tuturor proprietarilor din condominiu.
Reguli mai dure pentru firmele de apartament
Şi cei care schimbă destinaţia locuinţei şi o folosesc ca firmă de apartament vor plăti amenzi mai mare dacă nu respectă legislaţia. Proprietarii vor fi nevoiţi să ia aprobări scrise şi să încheie cu vecinii direct afectaţi convenţii prin care să declare activitatea ce se va desfăşura în apartament şi numărul de persoane în funcţie de care se vor plăti cheltuielile la asociaţie, potrivit avocatnet.ro.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.