Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

volan-pe-dreapta

Şoferii trebuie să urmeze cel puţin 20 de ore de pregătire pe un asemenea vehicul ori să fi obţinut permisul într-o ţară în care se circulă în acest sistem. Măsurile sunt prevăzute într-o lege adoptată de Parlament. În ultimii ani, zeci de accidente, multe mortale, au fost provocate de şoferi care conduceau asemenea maşini, aduse de regulă din Marea Britanie.

Legea care a fost adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional, spune că un şofer poate conduce în ţara noastră maşini cu volanul pe partea dreaptă numai în următoarele cazuri: dacă a urmat cursuri suplimentare de pregătire pentru conducerea autovehiculelor cu volan situat pe partea dreaptă, cu o durată de minimum 20 de ore sau dacă posedă un permis de conducere obţinut într-un stat în care circulaţia se desfăşoară pe sensul de mers de pe partea stângă.

Vestea nu i-a încântat pe cei care deţin astfel de maşini.
Șofer: „Mi se pare o prostie, ţinând cont de faptul că dacă ai căpătat deja experienţă pe drumurile publice, nu cred că mai e nevoie de o şcoală suplimentară.”

Un deputat vrea ca poliția să poată amenda șoferii pe baza înregistrărilor video ale altor șoferi
Șofer: „Să fim realişti, suntem chiar mai atenţi pentru că una: eşti atent pe dreapta, una: eşti atent pe stânga. Este mai greu de condus, trebuie să fim atenţi mai ales în depăşiri în afară, mergi puţin mai în spate faţă de ceilalţi participanţi în trafic pentru a avea o vizibilitate foarte bună.”

Claudiu Ciucă, șoferul unei maşini cu volanul pe dreapta: „Mi se pare o lege bună, dar nu ne ajută cu nimic.”

Pe de altă parte, proprietarii şcolilor de şoferi nu sunt pregătiţi pentru cursurile prevăzute de noua lege:

Ionel State, profesor de legislaţie rutieră: „Maşina cu volan pe partea dreaptă, el neavând experienţî în a conduce, a produs accident. ”
Reporter: „Mai e o problemă aici: au şcolile de şoferi maşini cu volanul pe partea dreaptă?”
Profesor de legislați rutieră: „Deocamdată, nu.”

De ce îşi cumpără românii maşini cu volanul pe partea dreaptă? În primul rând pentru că sunt mai ieftine. În medie, cu două mii de euro. Dacă vor să facă o modificare de bord şi să mute volanul pe partea stângă, îi costă exact atât: două mii de euro, spun specialiştii din service-uri.

Călin Ionescu, şef de atelier auto: „Piesele sunt foarte scumpe, nu prea rentează de schimbat. Poţi să ajungi şi la costuri de o sută de milioane, fără manoperă. Numai manopera poate ajunge la 1.500 de euro.”

Legea adoptată, care merge la preşedinte pentru promulgare, mai prevede şi folosirea unor oglinzi speciale, numite periscopice, care asigură o bună vizibilitate în partea stângă a maşinilor. Un set de oglinzi costă între 150 şi 500 de lei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

volan-pe-dreapta
DorohoiNews.ro, 01-12-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro