Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Fostul primar al comunei Bordești din Vrancea, Gheorghe Tătaru, condamnat pentru trei fapte de corupție, va fi rejudecat, cu toate că, între timp, a murit. Decizia aparține Curții de Apel Galați care a trimis dosarul spre rejudecare la Judecătoria Focșani.
Gheorghe Tătaru, fostul edil al comunei Bordești, a murit în noiembrie 2018. În luna iunie, primarul fusese, însă, condamnat de Judecătoria Focșani la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. În acelaşi dosar au fost judecați şi secretarul comunei şi doi consilieri locali, fiind acuzaţi că au concesionat în mod ilegal un teren de 217 hectare unei asociaţii de creştere a animalelor la care acţionar şi membru fondator era fiul primarului, notează Mediafax.
Magistrații Curții de Apel Galați au hotărât ca dosarul să fie rejudecat. Decizia este definitivă și a fost luată la sfârșitul anului trecut. „Desfiinţează sentinţa penală nr. 815/25.06.2018 a Judecătoriei Focşani şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 30.05.2018. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă” se arată pe portalul instanţei gălăţene.
Dosarul se va întoarce, astfel, la Judecătoria Focşani. Cel mai probabil, judecătorii care vor rejudeca dosarul vor lua act de decesul primarului şi vor dispune încetarea procesului. În schimb, secretarul şi consilierii condamnați de instanţă tot la închisoare cu suspendare vor fi rejudecați.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.