Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Paşapoartele simple electronice vor fi iar modificate, după ce anul trecut a fost schimbată durata lor de valabilitate de la 5 ani la 10, pentru cei majori. Ministerul de Interne a cerut modificarea formei, dar şi a conţinutului lor. În primul rând s-a schimbat culoarea copertei paşaportului electronic simplu din „roşu vişiniu” în „roşu închis”. Proiectul propus de MAI a fost adoptat de Executiv şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
MAI susţine că aceste paşapoarte, cu o valabilitate de 10 ani, „asigură un puternic impact vizual la prezentarea documentelor de călătorie, de către titulari, personalului cu atribuţii în verificarea acestor documente la controlul la frontieră”. Cert este că prin adoptarea acestor culori, paşaportul românesc se va alinia trendului european existent în acest domeniu.
O altă modificare de imagine a documentului este „implementarea coroanei la nivelul elementelor ce conţin stema României”. În plus, s-a uniformizat forma şi conţinutul celor trei tipuri de paşapoarte electronice existente. Este vorba de paşapoartele electronic diplomatic, electronic de serviciu şi electronic simplu, care vor avea acum rubrici identice, diferind numai culorile coperţilor. Conform trendului european, cel diplomatic este negru, iar cel de serviciu are culoarea albastră. Apoi, pentru că există numeroşi cetăţeni români care au domiciliul în străinătate, în document va exista o rubrică specială care va preciza acest lucru.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.