Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un tren de persoane, în care se aflau circa 60 de călători, a deraiat sâmbătă după ce a lovit bena unui camion rămas pe şine, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Andrei Grecu.
În urma impactului, mecanicul locomotivei a suferit escoriaţii minore, însă nimeni altcineva nu a fost rănit.
„În această dimineaţă, în jurul orei 8,00, în comuna Căiuţi, sat Căiuţi, s-a produs un accident feroviar după ce trenul personal 5202 Ciceu - Focşani a lovit bena unui camion. În urma accidentului, locomotiva şi unul dintre cele două vagoane au deraiat″, a precizat căpitanul Andrei Grecu, potrivit Agerpres.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi grupa operativă a ISU Bacău.
Traficul feroviar se desfăşoară pe un sens cu restricţie de viteză de 30 de kilometri pe oră.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.