Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un val de aer polar pătrunde în România în următoarele ore. Se anunţă lapoviţă, ninsori şi viscol în următoarele ore. Va ninge inclusiv la Bucuresti.
În jumătatea de nord a țării cerul va fi mai mult noros, iar local și temporar se vor semnala precipitații, sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsori în centru, iar în rest vor fi mai ales ploi ziua, dar se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare spre seară și noaptea. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare și doar pe spații mici va ploua slab, iar spre sfârșitul intervalului trecător vor fi și precipitații mixte. Pe suprafețe mici, în special în Carpații Meridionali, cantitățile de apă pot depăși 10...15 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător și la cote mai reduse și în sud-vest, centru și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade.
SÂMBĂTĂ: Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât valorile termice se vor situa, în marea lor majoritate, în jurul celor caracteristice datei. Cerul va avea înnorări și temporar se vor semnala precipitații ziua în vest, centru, nord-est și la munte și izolat în rest, iar noaptea cu precădere în jumătatea estică. Vor predomina ninsorile, astfel că se va depune un strat de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent în nord-est și la munte. În zona joasă din Banat, Dobrogea și Muntenia vor fi și precipitații sub formă de ploaie și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea, iar temporar și în restul teritoriului, cu precădere în Moldova, Banat și vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade.
DUMINICĂ. Cerul va avea înnorări în jumătatea estică a țării unde se vor semnala precipitații cu caracter local. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal și munte și în Moldova, predominant ninsori în Muntenia și mixte în Dobrogea. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului în Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări ziua la munte precum și în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 și -1 grad.
LUNI. Vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul precipitațiilor, astfel că acestea se vor mai semnala doar cu totul izolat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în estul și sud-estul țării. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, în special pe creste, iar la cote mai reduse și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 și -2 grade.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.