Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vot-masca

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din 14 noiembrie.

Documentul, care păstrează obligativitatea portului măştii la nivel naţional în spaţiile publice, prevede mai multe măsuri de protecţie sanitară în vederea scrutinului parlamentar din 6 decembrie.

Potrivit documentului citat, CNSU consideră necesară "menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne".

Masca este, de asemenea, obligatorie pentru toţi participanţii la procesul electoral, categorie în care sunt incluşi: alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţi acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) precum şi membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior.

Masca trebuie purtată pe toată perioada în participantul la procesul electoral se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.

Vot pentru Parlament cu maxim 5 votanţi în secţie, distanţaţi la minim 1 metru
De asemenea, trebuie asigurată distanţarea fizică de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral, dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral precum şi dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, în conformitate cu dispoziţiile legale. 

Accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea.

În plus, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15

La alegerile parlamentare din 6 decembrie se va putea vota cu urna mobilă.

Urna mobilă merge cu prioritate la votanţii care nu au COVID
Astfel, CNSU a dispus ca, în ziua votării, echipa care transportă urna specială să se deplaseze mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă.

Abia după ce solicitările non-COVID pentru urna mobilă sunt onorate vor putea fi efectuate deplasări şi la unităţile sanitare COVID-19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vot-masca
DorohoiNews.ro, 13-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro