Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Se-schimba-cartile-de-identitate

Începând cu data de 2 august se schimbă regulile în privința eliberării actelor de identitate, după ce România va implementa regulamentul european privind securitatea cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii. Printre noutățile ce urmează să apară de la data menționată se numără posibilitatea eliberării unui act de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, dar și introducerea cărții de identitate cu cip.

Se schimbă regulile în ceea ce privește evidența populației și eliberarea de acte de identitate începând cu data de 2 august 2021. Conform Hotărârii nr. 295/2021, publicată în data de 29 martie, se aprobă normele metodologice de aplicare a OG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, după cum transmite vedemjust.ro.

Aceste modificări vin în contextul necesității țării noastre de a aplica Regulamentul (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie.

Act de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani
Conform sursei citate, o noutate este legată de posibilitatea emiterii unui act de identitate înaintea împlinirii vârstei de 14 ani. Aceasta reprezintă doar o opțiune pe care o au la dispoziție părinții care vor eliberarea unei cărți de identitate simplă sau electronică oricând după nașterea copilului lor.

O serie de documente mai sutn necesare pe lângă această cerere.
– certificatul de naştere, cu care se face dovada identităţii şi a cetăţeniei române, original şi copie;
– actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, original, document cu care se realizează şi dovada adresei de domiciliu;
– certificatul de căsătorie al părinţilor ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în situaţia în care părinţii sunt divorţaţi, original şi copie;
– chitanţă de plată a 7 lei taxă, la CEC sau Poştă.

O altă modificare se referă la minorul care se află într-un serviciu social destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi. Acestuia i se eliberează act de identitate, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.

Apare cartea de identitate cu cip
Nu în ultimul rând, apare cartea de mărimea unui permis şi cartea de identitate cu cip. Astfel, vor exista cinci tipuri distincte de acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate.

„Cartea de identitate simplă conține date și informații, înscrise pe față și pe verso şi are formatul unui card. Cartea electronică de identitate va conține pe lângă, datele prevăzute pentru cartea de identitate simplă, și un cip. Fiecare poate alege ce fel de carte de identitate doreşte”, precizează avocata Adoriana Țerescu pentru sursa citată.

În cazul minorului sub 14 ani i se va elibera doar carte de identitate simpla sau carte electronică de identitate. Până la împlinirea vârstei de 12 ani, minorul va primi o carte electronică de identitate, fără amprentă digitale.

Valabilitatea actelor de identitate se modifică
De asemenea, o altă modificare importantă vizează valabilitatea actelor de identitate. Astfel, cartea de identitate va fi valabilă:
– 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
– 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
– 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;
– pe durată nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.

Pentru cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate durata de valabilitatea este următoarea:
– 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
– 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
– 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
– nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

De asemenea, sunt stabilite situațiile în care se eliberează cartea de identitate provizorie, valabilă pentru un an:
– când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate simple sau a cărţii electronice de identitate (cum ar fi: certificatul de naştere; certificatul de căsătorie; certificatul/hotărârea de divorţ; dovada adresei de domiciliu).
– când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice;
– în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Se-schimba-cartile-de-identitate
DorohoiNews.ro, 05-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro