Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Două microbuze și un autoturism s-au ciocnit, miercuri, în județul Suceava. Sunt 15 persoane implicate, șapte dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale.
Conform ISU Suceava, accidentul s-a petrecut între două microbuze transport persoane și un autoturism, la trecerea la nivel cu calea ferată în Gura Humorului.
Sunt 15 persoane implicate, toate conștiente și cooperante. Dintre acestea, șapte au nevoie de îngrijiri medicale. „E posibil să mai fie identificate și alte persoane care vor dori să meargă la spital, în afară de cele 7”, spun pompierii.
„Vorbim despre un accident în care au fost implicate două microbuze de transport persoane și un autoturism. În total sunt 15 persoane, două se aflau în autoturism și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru că a fost atins ușor, însă, în microbuze, se aflau 13 persoane. Dintre acestea, șapte au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. În momentul de față acestea sunt conștiente și cooperante.
Colegii de la Poliție sunt la fața locului, în momentul de față efectuează măsurători și probabil că vom avea un răspuns de la ei cu privire la circumstanțele în care s-a întâmplat accidentul.
Traficul este blocat, deoarece, având în vedere numărul persoanelor implicate, s-a declanșat planul roșu de intervenție, astfel încât, la fața locului, am trimis pe lângă autospecialele de stingere, cu accesorii pentru descarcerare și ambulanța SMURD de la Gura Humorului, am mai trimis trei ambulanțe SMURD și două echipaje de la serviciul de Ambulanță Județean, inclusiv autospeciala de transport personal și victime multiple”, a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.
Sursa: antena3.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.