Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liceu Arad_1

O capsulă a timpului, care conţinea un document vechi de peste un secol, a fost găsită încastrată într-un perete al unei foste şcoli din municipiul Arad.

Clădirea se află în reabilitare pentru ca imobilul să devină sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Arad au declarat, miercuri, când au vizitat şantierul, că în timpul primelor lucrări de renovare a fost descoperită “o capsulă a timpului, încastrată într-un perete de la etajul II al imobilului”.

„Într-un cilindru de oţel a fost găsită o eprubetă conţinând un document cu istoria olografă a şcolii evreieşti din Arad. Documentul are o deosebită valoare pentru istoria acestei zone a Europei pentru că descrie, începând cu anul 1823, eforturile făcute de evreii arădeni pentru construirea şi întărirea şcolii. La vremea respectivă, rabin al comunităţii evreieşti arădene a fost vizionarul Aron Chorin, iar preşedinte comerciantul Moise Hirschl, fiul lui Jacob Hirschl, cel care a construit la Arad primul teatru permanent de pe teritoriul României de astăzi”, a spus directorul de comunicare al CJ Arad, Andrei Ando, potrivit Agerpres.

Documentul a fost predat de UAV Direcţiei Judeţene pentru Cultură Arad, pentru înregistrare, evaluare şi păstrare până când va fi expus chiar în imobilul aflat în renovare.

„Îmi doresc ca la finalizarea lucrărilor conţinutul acestei capsule a timpului să fie expus aici, în şcoala care s-a născut prin efortul comunităţii evreieşti şi pe care Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ o va reda Aradului modernizată şi adusă la standardele secolului XXI”, a afirmat rectorul UAV, Ramona Lile.

În traducere:

„Act memorial

În numele lui Dumnezeu și spre preaslăvirea Lui, Comunitatea credincioasă israelită din Arad, în numele iubirii și devotamentului față de Rege și patrie, ghidată de conștiința îndatoririlor culturale, a construit această clădire pentru a fi școala israelită de băieți, în care tineretul să fie educat după învățămintele trecutului în doctrinele religioase și în științele lumii, pentru a fi receptiv față de moralitate și buna-creștere, să fie cultivat cu entuziasm pentru credință și să fie educat pentru a iubi regele și patria”, potrivit Special Arad.

Referitor la lucrările care se derulează în imobil, Ramona Lile a spus că „este una dintre cele mai mari finanţări câştigate în ultimii ani pentru repunerea în valoare a unei astfel de construcţii”.

UAV Arad a câştigat un proiect de finanţare de peste 6 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional, prin care va readuce la forma iniţială vechea şcoală israelită de băieţi din Arad (de pe strada Pavel Chinezu), iar în curtea şcolii va fi construit un sediu nou pentru Facultatea de Ştiinţe Economice.

La finalizarea lucrărilor, în 2023, imobilul va avea o suprafaţă utilă de aproximativ 3.200 metri pătraţi. Vor exista săli de cursuri, un centru de cercetare, un laborator de informatică, săli de lectură, cabinete pentru profesori, parcare, sală de sport şi spaţii administrative.

Clădirea se află în centrul istoric al municipiului Arad şi a fost goală mai mulţi ani, după ce Şcoala Gimnazială nr. 2 Arad s-a mutat în alt imobil. Ulterior, clădirea a fost atribuită UAV, peste 1.100 de studenţi urmând să beneficieze de această infrastructură de educaţie extinsă.

Sursa: Agerpres

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liceu Arad_1Liceu Arad_2
DorohoiNews.ro, 02-09-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro