Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prognoza-meteo

Ciclonul mediteranean care se va abate asupra României în următoarele zile aduce ploi în toată țara, iar în zona montană se va așterne un strat de zăpadă.

Prognoza meteo vineri, 15 octombrie
Vremea va fi închisã şi deosebit de rece pentru jumãtatea lunii octombrie cu precãdere în jumãtatea sudicã a ţãrii. Va ploua în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea şi pe arii restrânse în Moldova şi în Transilvania. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, la altitudini mari, vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã sau ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar valorile termice vor fi în creştere uşoarã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa în general între 0 şi 10 grade . Izolat vor fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferică va scadea, dar nu cu mult.

Prognoza meteo sâmbătă, 16 octombrie
Vremea se va menţine deosebit de rece în majoritatea regiunilor. În nord şi nord-vest cerul va fi variabil, iar în rest înnorãrile vor persista şi mai ales în prima parte a intervalului va ploua. Ploile se vor semnala local în jumãtatea sudicã a ţãrii şi pe arii mai restrânse  în centru şi la munte. Pe crestele Carpaţilor Meridionali, trecãtor vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua, local în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime în general între 0 şi 10 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

Prognoza meteo duminică, 17 octombrie
Cerul va fi mai mult noros în regiunile sudice, nord-estice şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde doar cu totul izolat şi trecãtor vor fi posibile ploi slabe sau burniţã, în  timp ce, în restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime, în creştere faţã de zilele anterioare, se vor situa în marea lor majoritate în jurul celor normale şi se vor încadra între 11 şi 17 grade, iar cele minime între 2 şi 10 grade, mai scãzute în depresiuni unde vor fi condiţii de brumã.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Prognoza-meteo
DorohoiNews.ro, 15-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro