Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Guvernul a prelungit cu 30 de zile starea de altertă pe tot teritoriul țării, începând cu 9 noiembrie 2021. Rămân în vigoare toate restricțiile adoptate în 25 octombrie: masca este obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, accesul la mai multe activități se face doar pe baza certificatului verde, magazinele au program mai scurt.
Unde este necesar certificatul verde
Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde. În magazinele esenţiale - alimentare sau farmacii - va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.
În cazul copiilor cu vârsta sub cea de la care este autorizată vaccinarea, aceştia pot intra în zonele unde se impune obligativitatea certificatului verde numai dacă sunt însoţiţi de adulţi care sunt vaccinaţi.
În clădirile publice, instituții oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde (care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea) pentru toţi cei care NU lucrează în acea clădire („vizitatori”). Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.
Există și o excepție notabilă: accesul în sediile tribunalelor și parchetelor NU se face în baza certificatului verde deoarece noile restricții stabilite de autorități nu vizează activitatea acestora.
De asemenea, acolo unde este posibil, programul de lucru trebuie să se desfăşoare în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.
Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile.
Și la piscine, săli de fitness, săli de sport, săli de jocuri și locuri de joacă pentru copii accesul se face pe baza certificatului verde.
Documentul este solicitat și în instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, fie că își desfășoară activitatea în spații închise sau deschise.
De asemenea, în restaurante, cafenele, cofetării, unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate este necesar pentru acces certificatul verde.
Masca de protecție, obligatorie peste tot
Masca de protecţie - purtată astfel încât să acopere nasul și gura - redevine obligatorie peste tot în țară, în toate spaţiile publice, indiferent dacă sunt închise sau deschise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.
Această măsură are și excepții, care îi privesc pe copiii mici, preoți sau cei care fac sport:
a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.
Carantină de noapte între orele 22:00 și 5:00
Circulaţia persoanelor nevaccinate și netrecute prin boală în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00, este interzisă cu anumite excepţii (deplasare la/de la locul de muncă, urgențe medicale etc.) pentru care este nevoie de completarea unei declarații pe proprie răspundere.
Cei care circulă după ora 22:00 trebuie să poată prezenta certificatul verde (pe hârtie sau format electronic).
Toți agenţii economici (magazine, restaurante, săli de fitness etc) trebuie să închidă la ora 21:00.
Ce activități se interzic
Barurile, cluburile şi discotecile se închid.
Sunt interzise evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), concertele şi spectacolele cu public, precum și accesul spectatorilor la competiţiile sportive.
Activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă rămân deschise pentru cei cu certificat verde la 30% din capacitate.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.