Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ținta de vaccinare anti-Covid de 70% până la sfârsitul anului este imposibil de atins, a declarat, marți, medicul Valeriu Gheorghiță. El a atras atenția că valul 4 al pandemiei nu s-a încheiat și că în perioada următoare, având în vedere și reîntoarcerea elevilor la școală, numărul infectărilor noi va crește.
"În săptămâna 1-7 noiembrie au fost vaccinate cu doza unu 283.967 de persoane, majoritatea fiind persoane sub vârsta de 60 de ani. Aproximativ 71.850 sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani.
Avem o scădere cu peste 50% a numărului total de persoane vaccinate cu doza unu în săptămâna precedentă, faţă de săptămâna de dinainte, când erau peste 575.000 de persoane noi vaccinate.
Evident că dacă menţinem acest ritm de vaccinare, de circa 25.000 de persoane noi pe zi, numărul total de persoane pe care îl putem atinge la finalul acestui an ar fi de aproximativ 8,5 milioane - deci mult mai puţin faţă de cât preconizam iniţial -, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din populaţia eligibilă peste 12 ani", a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Valeriu Gheorghiţă a adăugat că, potrivit ritmului de vaccinare de la finalul lunii octombrie, se estima că ar putea fi depăşită o rată de 70% vaccinare la nivelul populaţiei eligibile.
"Dacă se menținea ritmul de vaccinare am fi putut atinge 70%. La acest moment e imposibil de atins acest obiectiv.
O rată de vaccinare de 50% din populaţia eligibilă este total insuficientă pentru a preveni un impact semnificativ al următoarelor valuri pandemice, chiar şi pentru valul patru, care încă nu este finalizat, care este în plină evoluţie, această rată de vaccinare nu este suficient de ridicată încât să limiteze substanţial consecinţele negative ale pandemiei. Şi aici mă refer la forme grave, spitalizări în ATI și decese", a spus el.
"În niciun caz nu e finalul valului 4". Totodată, Gheorghiță a afirmat că, în contextul redeschiderii școlilor, este de așteptat o creștere a numărului de infectări noi.
"Evident că pe măsură ce interacțiunea fizică crește, cresc expunerea și probabilitatea de a fi expus zilnic la această infecție.
Nu neapărat momentul strict petrecut la școală e cauza, ci activitățile conexe – plecatul spre școală, mersul cu transportul în comun, toate vor conduce la creșterea riscului de infectare.
Nu suntem într-un sezon cald, ne așteaptă iarna și riscul de infectare va crește.
Nu trebuie să rămână mesajul că valul 4 e în curs de rezolvare. Situația epidemiologică tinde să devină stabilă, dar în niciun caz nu e finalul valului 4", a subliniat Valeriu Gheorghiță, potrivit digi24.ro.
București are cea mai mare rată de acoperire vaccinală din România, potrivit datelor furnizate de medicul Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare.
Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat marți că în București 63,5% din cetățenii eligibili peste 12 ani s-au vaccinat anti-COVID.
Rate de vaccinare de peste 50% au și județele Cluj-56%, Constanța-52% și Sibiu-50%.
Potrivit statisticilor prezentate de medicul Valeriu Gheorghiță, 18 județe au acoperire vaccinală cuprinsă între 40 și 50%, iar alte 18 județe sunt între 30 și 40%.
Codașe sunt județele Covasna și Suceava care au în jur de 27-28% acoperire vaccinală, a precizat Valeriu Gheorghiță.
În prezent, rata de vaccinare cu cel puțin o doză de vaccin e de 38% din populația totală.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.