Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Institutul Național de Statistică (INS) anunță, marți seara, că există un prim județ unde toată populația s-a recenzat: Botoșani.
Potrivit INS, România are primul județ în care s-a recenzat toată populația estimată. Este vorba despre județul Botoșani.
„Felicitări locuitorilor din județul Botoșani pentru implicarea în recensământ, atât în etapa autorecenzării, cât și acum”, scriu cei de la INS pe pagina de Facebook.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că aproape 47% din populaţia ţintă s-a autorecenzat din 14 martie până în 27 mai, în prima etapă.
Etapa de recenzare pe teren se desfăşoară în perioada 31 mai - 17 iulie. În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu faţă-în-faţă, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.