Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 1.421 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au fost asistate 1.546 persoane, 18 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.
Totodată, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 174 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 756 ha. De la începutul perioadei caniculare și până în prezent au fost afectate 1963 hectare de vegetație uscată și fond forestier.
În ultimele 24h, Inspectoratele pentru Situații de Urgență au desfășurat 3 misiuni de transport privind distribuția de apă către zonele afectate, respectiv, 1 misiune de transport apă potabilă, 1 misiune de transport apă menajeră, 1 misiune transport apă pentru animale, iar autoritățile publice locale au efectuat 67 de misiuni dintre care, 27 transporturi apă potabilă, 24 transporturi de apă menajeră, 16 transporturi de apă pentru animale.
Cu scopul de a conștientiza populația asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetației uscate de pe terenurile arabile și pajiștile permanente, respectiv a consecințelor negative asupra mediului înconjurător, în ultimele 24 de ore au fost realizate 1.374 acțiuni de informare preventivă desfășurate în teren, în care au fost diseminate 5.940 materiale informative.
Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriștilor de pe terenurile agricole și a vegetației uscate de pe pajiștile permanente, la nivel național, în mediul rural s-au desfășurat 591 misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, ce au vizat transmiterea de mesaje pre-înregistrate în vederea conștientizării riscului generat de temperaturile extreme. Dintre acestea, 223 misiuni au fost desfășurate de către personalul ISU, 13 cu ajutorul autorităților locale, 355 de către SVSU.
Totodată, au fost executate 54 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de miriști, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale, dintre care 92 avertismente și 19 amenzi, în cuantum de 27.000 lei.
Sfaturi Generale pentru populatie!
-evită deplasările, stai la umbră și evită expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00
-bea suficientă apă pentru a te hidrata corespunzător. Evită consumul bauturilor alcoolice!
-poartă pălării de soare, haine lejere de culori deschise
-consumă fructe și legume proaspete
-nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite
-resturile de țigară pot genera incendii. NU le arunca oriunde!
Info background
Urmare a prevederilor Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 31 din 20.07.2022 prin care se desemnează Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca structură responsabilă în vederea coordonării integrate, la nivel național, a măsurilor adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc “temperaturi extreme cu riscul asociat, caniculă” precum și gestionarea situațiilor de urgență conexe, la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) s-a constituit în data de 21.07.2022, o celulă pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme - risc asociat
„caniculă", cu personal dislocat din cadrul DSU, respectiv IGSU.
Astfel, la acest moment, în cadrul CNCCI, pe lângă celula de criză nou înființată, amintită anterior, se regăsește și un modul de lucru, însărcinat cu monitorizarea și coordonarea integrată a situației generate de afluxul de persoane refugiate/strămutate pe teritoriul național, înființat încă de la izbucnirea conflictului militar din Ucraina.
Reamintim faptul că printre atribuțiile celulei pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme - risc asociat „caniculă", se regăsesc:
-monitorizarea tehnicii de intervenție disponibilă la nivel național destinată
interventiilor pentru stingerea incendiilor la vegetate uscată și fond forestier;
-monitorizarea situațiilor de urgență produse de temperaturile foarte ridicate la vegetație uscată și fond forestier;
-monitorizarea platformei EFFIS (Sistemul European de Informare privind Incendiile Forestiere);
-ținerea evidenței misiunilor cu caracter preventiv desfășurate de personalul
IGSU, în cooperare cu celelalte structuri subordonate MAI, MMAP si MADR;
-cooperează cu structurile de ordine și siguranță publică din MAI privind condițiile de desfășurare a traficului rutier, raportat la condițiile de vizibilitate generate de degajările mari de fum rezultat în urma incendiilor;
-asigurarea fluxului informațional cu autoritățile care asigură funcții de sprijin;
-asigurarea fluxului informațional cu centrele județene/mun. Bucuresti de coordonare și conducere a intervenției;
De asemenea, reamintim faptul că măsurile de sprijin pentru populație vor fi stabilitate în cadrul ședințelor Comitetelor Județene/municipiul București pentru Situații de Urgență iar atunci când implementarea acestora depășește posibilitatea autorităților locale/județene de a fi îndeplinite, se solicită sprijinul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.