Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sprijin romania

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că va realimenta cardurile „Sprijin pentru România”, destinate persoanelor vulnerabile, cu 625 milioane de lei. Fiecare beneficiar va primi câte 250 de lei, până la data de 15 august 2023.

Ajutorul este acordat o dată la două luni. Aproximativ 2,5 milioane de persoane beneficiază de el.

Listele cu beneficiari eligibili pentru încasarea ajutoarelor de 250 lei sunt transmise Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, înainte de plata fiecărei tranșe, de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, nivelul veniturilor lunare fiind verificat și de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În acest context, posesorii cardurilor care nu sunt alimentate cu noua transă de 250 lei trebuie să se adreseze Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau instituțiilor subordonate MMSS (casele teritoriale de pensii / agențiile județene pentru plăți și inspecție socială).

Potrivit OUG nr. 63/2022, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni:

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare;

Sursa: StirilePROTV

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sprijin romania
DorohoiNews.ro, 07-08-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro