Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Autoritățile din Ucraina intenționează să înceapă demersurile pentru aducerea înapoi în Ucraina a celor aproximativ 60.000 de bărbați care au reușit să fugă de înrolare și război.
Până acum, circa 110.000 de ucraineni s-au refugiat pe teritoriul țării noastre, potrivit cifrelor oficiale. Dintre aceștia, majoritatea sunt femei și copii, numărul lor oscilează permanent, iar o parte din ei sunt bărbați care au fugit de armată.
Deputatul Fedir Venislavskyi, reprezentant al partidului prezidențial „Slujitorul Poporului” în legislativul de la Kiev, a anunțat la televiziunea națională din Ucraina că a înregistrat un proiect de lege care anulează amânarea mobilizării pentru studenții cu vârsta peste 30 de ani care urmează studii superioare neconsecutive sau sunt la a doua facultate. Totodată, acesta a mai spus că va face demersuri ca bărbații ucraineni cu vârsta sub 60 de ani și care au reușit să plece peste hotare să fie returnați de peste hotare în Ucraina unde vor avea de suportat rigorile legii.
„În condițiile legii marțiale, atât Constituția, cât și documentele internaționale permit restricții asupra drepturilor și libertăților unei persoane și ale unui cetățean”, a mai spus Venislavskyi.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.