Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și structurile teritoriale de analiză și prevenire a criminalității, a derulat, în perioada 19 iunie – 31 august 2023, la nivel național, campania de conștientizare în rândul beneficiarilor minori și adulți cu privire la consecințele actelor de alertare abuzivă a autorităților, intitulată : „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!”
În cadrul acesteia au fost organizate activități preventive care au avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța utilizării responsabile a numărului de urgență 112.
Activitățile de promovare a campaniei au avut loc în locuri publice (parcuri, mall-uri, tabere, locuri de petrecere a timpului liber), la care au participat și alte structuri ale Poliției Române (rutieră, investigații criminale, ordine publică, siguranță școlară), în vederea transmiterii mesajelor preventive.
De asemenea, pentru promovarea campaniei, polițiștii au participat la întâlniri cu grupurile țintă, în vederea transmiterii de informații destinate prevenirii actelor de alertare abuzivă a autorităților.
Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat și cu participarea altor instituții cu atribuții în sfera situațiilor de urgență.
Instituția reamintește că este foarte important să înțelegeți rolul și funcțiile numărului unic de urgență 112. Cunoașterea clară a modului în care funcționează acest serviciu este esențială, pentru a evita apelurile abuzive și pentru a nu pune în pericol viețile altor persoane.
Numărul de urgență poate fi folosit doar în cazuri reale de urgență, cum ar fi accidente grave, incendii, infracțiuni sau situații medicale critice!
O urgență este o situație gravă sau periculoasă, pentru dumneavoastră sau pentru alte persoane, care necesită intervenție promptă. Incendii, accidente grave, infracțiuni sau situații medicale critice sunt câteva exemple.
Nu trebuie folosit niciodată numărul 112 pentru glume sau jocuri! Apelurile abuzive pot împiedica oamenii care au nevoie de ajutor să primească asistența necesară. Mai mult, vă expuneți unor consecințe legale directe, precum sancțiuni contravenționale ori chiar cercetare penală.
În primele 6 luni ale anului 2023, Poliția Română a gestionat 811.719 apeluri 112. Dintre acestea, 21.168 au fost apeluri false sau abuzive. În urma celor constatate, polițiștii au aplicat 20.494 de sancțiuni contravenționale.
Implementarea campaniei „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” va continua în județele în care au fost înregistrate valori mari ale apelurilor false sau abuzive, până la sfârșitul anului 2023.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.