Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Centrul militar județean Botoșani „General GHEORGHE AVRAMESCU”, prin biroul informare-recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naționale care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea (înscrierea) candidaților pentru cariera militară, aduce la cunoștință celor interesați că au început înscrierile pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României, până la data de 10 noiembrie 2023.
Rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte pe bază de contract individual pe durată determinată, să încadreze funcții în statele de organizare ale structurilor din cadrul instituțiilor cu atribuțiunii în domeniul apărării și securității naționale.
Astfel, pentru seria a II-a din anul 2023 sunt disponibile 1120 de posturi de rezerviști voluntari (ofițeri – 150 posturi, maiștri militari – 68 posturi, subofițeri – 201 posturi, gradați și soldați – 701 posturi), în unități militare din municipiul București și județele – Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov ,Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.
În județul Botoșani, pentru seria a II-a din anul 2023 sunt disponibile 39 posturi pentru categoria de rezervist voluntar – maiștri militari 3 posturi și soldați gradați 36 de posturi.
Se pot înscrie persoanele de cetățenie română cu domiciliul stabil în România de cel puțin 6 luni la data depunerii cererii de înscriere, cu vârsta minimă de 18 ani și care nu împlinesc vârsta de 51 ani (pentru soldați gradați) înainte de data semnării primului contract și 55 ani (pentru ofițeri, maiștri militari și subofițeri) înainte de data depunerii cererii de înscriere la biroul informare-recrutare.
Pentru categoria soldat gradat rezervist voluntar potențialii candidați trebuie să fie absolvenți cel puțin al primilor 2 ani ai învățământului liceal.
Pentru categoria maistru militar rezervist voluntar potențialii candidați trebuie să fie absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat și ai studiilor postliceale de profil corespunzător armei/specialității militare pentru care candidează.
Pentru categoria subofițer rezervist voluntar potențialii candidați trebuie să fie absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat.
Pentru categoria ofițer rezervist voluntar potențialii candidați trebuie să fie absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat și ai studiilor universitare de licență sau de master de profil corespunzător armei/specialității militare pentru care candidează.
Pentru a participa la concursul de repartizare pe funcții, candidații vor parcurge următoarele etape:
prezentarea la sediul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar județean Botoșani în vederea recrutării (înscrierii) candidaților și întocmirea dosarului de candidat - până la data de 10 noiembrie 2023;
susținerea a două teste aptitudinale, care sunt apreciate cu „Admis” sau „Respins” (de evaluare psihologică și de evaluare a aptitudinilor fizice) la Unitatea Militară 01175 Iași, bld. Carol nr.55 – până la data de 17 noiembrie 2023;
efectuarea unui examen medical la o clinică militară - cea mai apropiată fiind Spitalul Clinic de Urgență Militar „Doctor IACOB CZIHAC” - IAȘI – str, Berthelot Henri Mathias, nr. 7 – 9- IAȘI – în perioada- până la data de 24 noiembrie 2023;
finalizarea dosarului de candidat - numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare la sediul biroului informare-recrutare - până la data de 30 noiembrie 2023;
repartizarea pe unități militare, funcții, arme și specialități militare – în perioada: - 04 decembrie – 08 decembrie 2023;
perioadă de instruire a candidaților repartizați în centrele de instruire/unități militare a soldaților gradați rezerviști voluntari – fără pregătire militară anterioară – în perioada 15 ianuarie 2024 – 02 februarie 2024.
Candidații trebuie să îndeplinească o serie de criterii de recrutate generale și specifice. Pentru o informare detaliată privind criteriile dar și documentele necesare întocmirii dosarului de candidat, botoșănenii interesați sunt așteptați la sediul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar județean Botoșani „General GHEORGHE AVRAMESCU”, situat în strada Sucevei nr. 2, în zilele lucrătoare de luni, miercuri, joi și vineri între orele 08.00-16.00 și marți între orele 10.00-18.00.
Informațiile suplimentare se pot obține la telefoanele 0231-518 086, 0231-512 495, 0231-512 850, int. 104, 106.
Detalii suplimentare se găsesc și pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale, la adresa www.mapn.ro sau pagina de facebook a Centrului Militar Județean Botoșani.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.