Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis luni, 6 noiembrie 2023, că nu va fi interzisă creşterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora.
„Susţinerea creşterii tradiţionale a porcului în gopodării şi a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Creşterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora nu va fi interzisă”, afirmă ANSVSA.
„În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condiţiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA judeţene, va completa o fişă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat şi înregistrat în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor - SNIIA)”, precizează instituția.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.