Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Taurii renasc şi primesc veşti bune, Săgetătorii au o protecție puternică, iar Fecioarele semnează un contract foarte benefic.
Berbec
Cosmosul, e de partea lui, acum este momentul când orice ați întreprinde, veţi reuși, iar reușita va fi excepțională. De asemenea, o situație nefericită se transformă într-una cu un deznodământ super fericit pentru Berbec. Cu dragostea, stați bine.
Taur
Taurul iese din starea lui de apatie, de pasivitate şi își dorește multă libertate. Vrea să se miște, să se plimbe, să se ducă în stânga şi în dreapta la prieteni, la colegi. O situație pe care voi, Taurii, ați considerat-o destul de problematică pentru voi se realizează benefic şi nici nu vă dați seama cum. În plus, mai primiţi și vești bune. Iar dacă aveți o dragoste pe care n-ați mai văzut-o de mult, fiți atenți și pregătiți-vă de oaspeți, că se întoarce.
Gemeni
Gemenii demonstrează că în săptămâna următoare au o energie bine canalizată. Dați dovadă și de forță fizică, aveți dorința de a munci, de a face ceva bun şi bine în jurul vostru, dominaţi situația dimprejur, îi dominați și pe ceilalți din jur, sunteți plini de dinamism şi sunteți foarte combativi. Aveți grijă şi nu vorbiți mai mult decât trebuie, deoarece vorbind prea mult, s-ar putea să pierdeți reușita, iar reușita este importantă. Atenție, deci, la comunicare și totul este perfect.
Rac
Racul începe o nouă acțiune în săptămâna următoare, o activitate profesională care vă place și o faceți cu plăcere, iar plăcerea de a munci pentru voi se va transforma în reușită și cu o realizare materială substanțială, așa că bucurați-vă de muncă sau de rodul muncii voastre, că vin recompense substanțiale.
Leu
Leii în săptămâna următoare trebuie să facă neapărat o alegere, dar asta implică ca voi să scăpați de ezitare, de îndoială, de dualism, de neliniștea care vă stăpânește încă. Lăsați rivalitatea cu cei din jur. Chiar dacă aveți un rival care vă supără, reflectați înainte să acționați împotriva lui, deoarece veți avea o reușită în situația când ieșiți din inerţie şi gândiți înainte de a acționa. Să nu uităm că tendința unei zodii de foc este întâi să acționeze și pe urmă să-şi ceară scuze.
Fecioară
Fecioara are echilibru bun, sunteți stăpân pe situație și asta vă face o mare plăcere, dar va trebui să faceți o călătorie, chiar posibil în străinătate. De acolo veniți cu descoperiri pasionale. E posibil ca o persoană să îndrăgostească de voi, dar înaintați cu grijă și în siguranță. Veți avea succes și reușită, dar dacă într-adevăr sunteți niște oameni care mai știți să împletiţi plăcutul cu utilul și faceți și afaceri în călătoria aceasta, aveți o mare șansă să semnați un contract foarte benefic pentru ceea ce faceți voi zi de zi.
Balanță
Balanța a dat în visare, are o carte neutră care simbolizează pentru ele, în săptămâna următoare, că vor fi visătoare, stau undeva cu ochii în tavan și îşi aduc aminte de trecut, de amintiri. Sunt pasivi, de multe ori nici cu familia nu vor să discute, iar seara sau noaptea nu pot să doarmă din cauza faptului că toate gândurile lor dau năvală. Încercați să fiți puțin mai receptivi la cei din jur și un pic să vă înfrânați emoțiile, pentru că aceste emoții puternice care vă apasă s-ar putea să vă mute pentru o perioadă mai îndelungată să trăiți în trecut, iar voi n-ați trăit niciodată în trecut. Acum se ivește ocazia aceasta. Vreți s-o încercați? E treaba voastră.
Scorpion
E bulversat în săptămâna aceasta de o situație, e furios, încearcă să dispute niște cuvinte, niște situații cu cei din jur. Are nervi, se simte rănit, are orgoliul rănit și dacă nu vă controlați și nu vă stăpâniți furia, e mai bine să plângeți un pic, pentru că vă curățați sufletul și ochii. Se impune mai multă prudență și înţelepciune, ca nu cumva să ajungeți cu persoana cu care aveți divergențe la o ruptură violentă.
Săgetător
Săgetătorul are o protecție puternică care vine din partea unei personalități marcante. Posibil să fie șeful de la serviciu sau poate vecinul de vizavi, cu care vă salutați ocazional și vă simpatizează. S-ar putea să vă întindă o mână de ajutor sau să facă o alianță cu voi, ştiind ce probleme aveți, așa că descărcați-vă un pic sufletul.
Capricorn
O săptămână plină de fecunditate, de gentilețe, de dragoste, de secrete dezvăluite chiar şi o întâlnire călduroasă. Situația, în schimb, evoluează lent și cât se poate de secret. Așteptați-vă la ajutorul unei femei pentru a vă rezolva problemele.
Vărsător
O săptămână în care vă faceți iluzii, e posibil ca să fiți abandonați de cineva care v-a promis ajutorul sau chiar să aveți parte de o trădare. Sunteți puși în situația să nu puteți face mare lucru pentru moment, pentru că sunteţi într-o situație pe care voi ați scăpat-o din mână. Deci încercați, pe cât e posibil, să vă controlați manifestările.
Peşti
O săptămână în care timpul, înțelepciunea și puterea de reflecție vin la pachet cu liniștea, cu singurătatea și ajutorul unor persoane mai în vârstă care vin să vă dezmierde, să vă mângâie, să vă întrebe de ce sunteți voi atât de tăcuți și supărați. Încercaţi să vă liniștiți pentru că supărarea voastră provine din lipsa unei părți financiare și acea parte financiară, chiar dacă vine mai târziu, vine în final, a spus numerologul Mihai Voropchievici, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la antena3.ro.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.