Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Modificări privind obținerea permisului de conducere! Miercuri, pe 13 martie, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care schimbă un aspect privind examenul teoretic.
Examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere va putea fi susținut în orice locație din țară, nu doar în localitatea de domiciliu, conform unei legi promulgate miercuri de către președintele Klaus Iohannis.
Cu toate acestea, examenul practic va rămâne să fie susținut în conformitate cu procedurile actuale.
„Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritatea competentă de pe teritoriul României cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii.
Proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința în sensul art. 231 alin. (2) sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, se arată într-un amendament adoptat de deputați.
Proiectul de modificare și completare a Ordonanței de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice prevedea inițial posibilitatea susținerii examenului practic în orice locație din țară.
Cu toate acestea, acest aspect a fost eliminat deoarece, conform raportului comisiilor de specialitate, „autoritățile competente din domeniu nu au posibilități tehnice să poată oferi această opțiune în întreaga țară”.
Alte decrete semnate de președintele Klaus Iohannis
Potrivit Administrației Prezidențiale, tot miercuri, președintele Klaus Iohannis a mai semnat următoarele decrete:
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 (PL-x 319/15.05.2023);
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative (PL-x 603/06.10.2020);
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2022 privind modificarea art. VIII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul gestionării financiare a fondurilor europene și pentru adoptarea unor măsuri privind beneficiarii de fonduri europene și modificarea altor acte normative (PL-x 105/27.02.2023);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 580/11.10.2022).
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.