Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Șeful CNPP, Daniel Baciu, a declarat vineri, la Antena 3 CNN, că în etapa a doua de recalculare a pensiilor vor fi vizați doar pensionarii care au lucrat în acele sectoare de activitate unde au primit sporuri cu caracter nepermanent și care, în prezent, nu sunt luate în calcul la pensie.

„În etapa I beneciază toți cei aproximativ cinci milioane de pensionari, toată lumea va primi pensiile recalculate. Dintre aceștia, peste trei milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor, unele foarte mari, spectaculoase. Aici mă refer la punctele de stabilitate, care este o noutate în această nouă lege a pensiilor: cine realizează stagii de cotizare mai mari de 25 de ani va primi, ca un bonus, aceste puncte de stabilitate.

Așadar, în etapa I vor intra absolut toate pensiile din sisemul public aflate în plată.

Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momementul de față nu sunt luate în calcul la pensie. Acest lucru se va întâmpla, avem termen 6 luni, de la 1 septembrie, când intră legea în vigoare, ca noi să le calculăm din oficiu. Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri. Avem termen până în februarie 2025 să recalculăm toate aceste pensii, noi îi spunem a doua mică recalculare.

Prima recalculare vizează absolut toți pensionarii, iar de a doua beneficiază doar acei pensionari care au lucrat în acele sectoare de activitate care au avut sporuri cu caracter nepermanent: al 13-lea salariu, ore suplimentare, premii, acordate în mod sporadic”, a declarat șeful CNPP, la Antena 3 CNN.

Creșterile nu vor fi așa de mari în această etapă, în comparație cu prima, unde se acordă acele puncte de stabilitate tuturor pensionarilor care realizează venituri mai mari de 25 de ani, a mai spus el.

„Aceste adeverințe le primim în mod frecvent la ghișeele caselor teritoriale de pensii. E acest termen de șase luni, pe care le recalculăm din oficiu și primesc drepturile legale care li se cuvin pentru aceste sporuri, începând cu data de 1 septembrie, însă nu există un termen anume. Ei pot veni oricând la ghișeele caselor teritoriale de pensii să depună aceste adeverințe cu aceste sporuri. Acolo unde angajatorii sunt în activitate și funcționează, chiar dacă foștii angajați sunt pensionari și nu mai fac parte din salariați, angajatorii sunt obligați, conform Codului Muncii, să elibereze aceste adeverințe pentru foștii salariați”, a mai spus Daniel Baciu.

Șeful CNPP a mai afirmat că au existat probleme în ceea ce privește tarifele în cazul pensionarilor care au lucrat pînă în 2001 și care trebuie să prezinte aceste documente. Oamenilor li s-ar fi cerut chiar și 6.000 de lei de către casele care se ocupă cu arhivarea acestora.

„Acei angajatori care nu mai sunt în activitate, acolo arhivele au fost preluate de acei operatori privați și acolo sunt probleme și am avut și noi sesizări din partea pensionarilor. A fost o anchetă în curs din partea Oficiliui Concurenței. A fost sesizat de către Ministerul Muncii, unde sunt niște tarife mari, nejustificate, pensionarii nu-și permit să plătească asemenea sume. Organele abilitate ale statului ar trebui să ia măsurile legale care se impun, pentru că nu e normal ca acești operatori să practice asemenea tarife”, a mai spus Baciu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 25-07-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro