Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Șoferii care intenționează să circule pe Transalpina, prin masivul Parâng, sunt sfătuiți să evite acest traseu dacă nu au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Salvamont a anunțat că la altitudini de peste 1900 de metri a nins, vizibilitatea este redusă din cauza ceții, iar pe anumite porțiuni ale drumului se va forma polei.
Pe Transalpina, la altitudini de peste 1900 de metri, în sectorul Dengherul – Cărbunele, stratul de zăpadă se apropie de 5 centimetri, iar vizibilitatea este scăzută din cauza ceții.
Salvamont Gorj a transmis duminică după-amiază pe rețelele de socializare că șoferii care intenționează să traverseze Transalpina prin masivul Parâng sunt sfătuiți să renunțe, să caute o rută alternativă sau să se pregătească pentru condiții de drum de iarnă.
Oficialii Salvamont au publicat, de asemenea, fotografii care arată carosabilul complet acoperit cu un strat de zăpadă.
Salvamontiștii au precizat că, având în vedere temperaturile scăzute din acea zonă, se va forma polei pe anumite sectoare ale drumului, iar pe altele șoferii ar putea întâmpina dificultăți din cauza depunerilor de zăpadă înghețată și a gheții.
A nins ca în povești și în Austria și Italia
Specialiștii meteo au avertizat că o masă de aer rece provenind din Islanda a cauzat o scădere bruscă a temperaturilor în Italia și Austria, aducând ninsori puternice și neobișnuite pentru această perioadă a anului.
În Austria, zăpada a acoperit rapid peisajul, surprinzând atât localnicii, cât și autoritățile. Un cetățean a postat pe Facebook fotografii cu stratul de zăpadă, menționând că se așteaptă ca grosimea acestuia să crească semnificativ până mâine.
Ciclonul Boris și-a făcut de cap
Ciclonul Boris a provocat schimbări dramatice în vremea din Austria, generând inundații comparabile cu cele din România, Cehia sau Polonia. În zonele montane, vremea s-a transformat brusc în una de iarnă, cu ninsori abundente și vânt puternic. În Austria, zăpada a căzut ca în plină iarnă, surprinzând atât autoritățile, cât și localnicii.
În Austria, zăpada cade și la altitudini mai mici, cum ar fi 700 de metri, iar până luni se preconizează că stratul de zăpadă va ajunge la doi metri la aceste altitudini.
„Deși căderi de zăpadă ocazionale la altitudini mari nu sunt neobișnuite în septembrie, acest nivel al furtunii e ceva ce n-am mai văzut de mulți ani și se va încheia cu un record de cantități de zăpadă în unele părți ale Austriei”, a declarat expertul meteorolog Fraser Wilkin.
Austria, care a avut cea mai călduroasă lună august de la începutul înregistrărilor, a fost avertizată de centrul UWZ că, în anumite zone, recordurile anterioare pentru întreaga lună septembrie ar putea fi „depășite în doar câteva zile”.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.