Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

radar

Poliţia Rutieră a solicitat reintroducerea radarelor fixe în încercarea de a stăvili numărul accidentelor grave. Autorităţile pregătesc un cadru legal, care va fi pus la punct de un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Transporturilor.
„Direcţia Rutieră a iniţiat demersurile pentru reimplementarea radarelor fixe. Au fost destule probleme şi discuţii interminabile pe această temă şi din acest motiv am cerut să participe toţi factorii implicaţi în siguranţa rutieră. După ce se va găsi cea mai bună soluţie, vor urma recalibrări şi reaşezări ale radarelor fixe, astfel încât să servească în primul rând la reducerea numărului accidentelor rutiere", a explicat comisa­rul-şef Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere.

Viteza, principala cauză de accident
Unul dintre motivele pentru care autorităţile doresc reintroducerea radarelor fixe este reducerea numărului de accidente grave produse din cauza vitezei pe acele porţiuni de drum, dar şi a altor abateri pe care şoferii le comit atunci când ştiu că nu sunt văzuţi de nimeni. Numai în primele patru luni ale acestui an, peste 500 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 2.000 au fost grav răniţi în 2.300 de accidente de circulaţie.

Cele mai multe dintre aceste tragedii s-au produs din cauza vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile meteo, a depăşirilor neregulamentare şi a neacordării de prioritate. În comparaţie, în perioada similară a anului trecut s-au înregistrat 2.388 de accidente grave, soldate cu 606 morţi şi aproape 2.200 de răniţi grav.

Şi în anul 20101, numărul accidentelor grave a scăzut cu aproximativ 11% faţă de 2009, fiind pentru al doilea an consecutiv când se înregistrează scăderi substanţiale. „Obiectivul României este de a ţine pasul şi de a menţine acelaşi trend cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul şi reducerea consecinţelor accidentelor rutiere", a explicat Lucian Diniţă. Uniunea Europeană cere însă reducerea la jumătate a tragediilor rutiere până în 2020.

Aviz de funcţionare retras
La 24 aprilie 2009, Poliţia Rutieră a retras avizul de funcţionare a 77 de radare fixe amplasate în 18 judeţe. Singurul sistem de măsurare a vitezei rămas în funcţiune este cel de pe DN1, care aparţine în totalitate poliţiei. Suspendarea celorlalte aparate a fost cerută din cauza lipsei cadrului legal general de funcţionare pentru aceste sisteme, în urma unor contracte încheiate de primării cu diverse societăţi particulare. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

radar
DorohoiNews.ro, 01-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro