Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, consideră că decizia Guvernului condus de Victor Ponta de a dispune recuperarea fondurilor alocate recent primăriilor din ţară constituie o "eroare totală".
„S-au făcut şi lucruri bune acum, în debutul unei noi guvernări, dar asta reprezintă o eroare totală, care reflectă dispreţul autorităţilor centrale faţă de cele locale şi, de asemenea, dispreţul faţă de cetăţeni”, a afirmat Ţâbuleac.
Şeful CJ consideră că Guvernul trebuie să susţină administraţiile locale pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană.
„Nu este o situaţie dorită faptul că primăriile din ţara noastră, din judeţul nostru nu au capacitatea să asigure o absorbţie rapidă a fondurilor europene. Atunci, vine Guvernul şi ia banii înapoi. Atunci când primăriile vor ajunge în situaţia de blocaj financiar, nu tot Guvernul trebuie să vină şi să rezolve problema?”, a adăugat Mihai Ţâbuleac.
El este de părere că, înainte de a proceda la recuperarea banilor de la primării, Guvernul ar fi trebuit să fi făcut o evaluare a situaţiei financiare a administraţiilor locale şi a nivelului arieratelor acestora, dar şi implicarea acestora în proiecte cu finanţare europeană.
CJ a beneficiat, luna trecută, de două milioane de lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului. Până acum, CJ a cheltuit 1,6 milioane de lei pentru achitarea unor facturi restante pentru lucrările de deszăpezire, iar diferenţa de 400.000 de lei va trebui să o restituie la bugetul de stat. Sursa: AGERPRES (DorohoiNews.ro)
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.