Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În urma unei analize privind rezultatele alegerilor locale din 10 iunie, social-democraţii botoşăneni au decis să facă reorganizări în partid.
Sâmbătă, 23 iunie, Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene PSD s-a reunit la Botoşani şi a decis dizolvarea conducerilor a nu mai puţin de 28 de filiale comunale, în care rezultatele la alegerile locale din 10 iunie au fost nesatisfăcătoare.
„Ne-am hotărât ca în 28 de localităţi să dizolvăm organizaţiile locale şi să încercăm să le reconstruim. Am făcut acest lucru în localităţile în care am pierdut alegerile din cauza candidatului sau din cauza echipei de acolo. Aceste decizii au fost luate deoarece am efectuat o analiză în interior după alegerile locale din 10 iunie.”, a declarat pentru Dorohoi News, deputatul Andrei Dolineaschi, preşedintele executiv al Partidului Social Democrat Botoşani.
Organizaţiile vizate au fost cele în care Uniunea Social Liberală a pierdut alegerile pentru funcţia de primar şi cele în care numărul de consilieri locali a fost foarte mic. Totodată s-au luat astfel de măsuri şi în localităţile unde PSD şi PNL au avut candidaţi separaţi.
În perioada imediat următoare, în localitaţile în care organizaţiile au fost dizolvate, se vor organiza alegeri, pentru ca până atunci când se va desfăşura scrutinul parlamentar, acestea să poată obţine rezultate bune. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.