Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pentru a treia oară, Dumitru Chelariu, fostul şi actualul primar al comunei Pomârla a fost ales de către majoritatea locuitorilor. Acesta şi-a depus jurământul în prezenţa consilierilor locali şi a altor cetăţeni ieri, 13 iulie.
Evenimentul a avut loc la Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” din Pomârla, în Sala Teatrului. Acesta şi-a început discursul cu precizarea că se consideră norocos că s-a născut în Pomârla. „Am avut privilegiul de a mă naşte aici la câţiva paşi. Nici măcar la maternitatea din Dorohoi. M-am născut în centrul comunei Pomârla, am copilărit aici şi sunt legat de această comună până când parintele va face ultima ceremonie de… alt gen. Emoţiile pozitive vin de la oamenii care îţi acordă încrederea şi speranţa în tine şi pe care nu trebuie să-i dezamăgeşti. Eu nu i-am dezamăgit şi sper să nu-i dezamăgesc”, a declarat primarul Dumitru Chelariu.
Primarul a mai lansat şi o serie de critici asupra adversarilor politici din localitate, în special asupra contracandidatului său din partea USL, Chiriac Georgică, care l-ar fi atacat dur în timpul campaniei electorale. „A inceput să ameninţe că dă afară soţiile care lucrează în instituţii ce aparţin Consiliului Judeţean, însă băieţii mei nu au cedat”, a mai spus Chelariu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.