Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

traian-basescu

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, duminică noaptea, că a schimbat strategia de campanie în 24 iulie, pentru că în acea zi preşedintele interimar a promulgat legea care reglementa pragul la referendum, Băsescu precizând că Antonescu putea să nu facă acest lucru.

 
„La momentul suspendării abordarea mea a fost «mergem la vot, ne batem şi-i batem». Era atitudinea care a caracterizat toată cariera mea politică", a spus Băsescu. El a menţionat că în 24 iulie a schimbat strategia de campanie.
 
"Mulţi or să spună «de ce pe 24 după ce două săptămâni ne-ai spus că trebuie să mergem la vot». Răspunsul e simplu: legea care stabilea pragul a fost promulgată pe data de 24. (...) Eu nu puteam să schimb strategia de campanie până nu aveam certitudinea că prin lege nu se introduce pragul de validare a referendumului", a explicat Traian Băsescu.
 
Băsescu a adăugat că "preşedintele interimar avea posibilitatea practică să nu valideze legea în forma în care a fost modificată, ci să ţină legea pentru promulgare timp de 10 zile, ceea ce o făcea inoperantă timp de 10 zile şi rămânea în vigoare OUG care elimina pragul", a mai spus Traian Băsescu. Sursa: Mediafax.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

traian-basescu
DorohoiNews.ro, 31-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.08.2012 la 21:44

Face UE ce vrea din noi.UE sa-l ia pe Basescu la ei,si sa ne lase in pace.

31.07.2012 la 22:10

pt Emil Boc !!! pardon Dante . Dumneata intelegi ceva din comentariul pe care l-ai postat?? Miroase a p...d...l...!!!

31.07.2012 la 19:26

Indiferent citi au votat,un lucru mi se pare f.clar: Ponta si Atonescu se fac de la inceput de tot rahatul, nerespectind tocmai ceea ce au promulgat ei insisi!!!!!!! Daca pina acum mai inclinam sa cred ca mai o doza de bun simt, acum o demonstreaza clar ca trec si peste cadavrele mamelor lor doar pt.a isi atinge scopurile josnice. Ma gindesc cite zile mai dureaza pina il vedem din nou pe umflatul de Bombonel iesit din asa zisa puscarie si rizindu-ne in nas de cit de idioti putem fi.

31.07.2012 la 19:26

isi mai si da arama pe fata sai fie rusine daca mai are

31.07.2012 la 13:01

Pai da, dar pragul a fost impus de coana Europa la carev-ati smiorcait ca e calcat in picioare \"statul de drept\", in tipetele disperate ale unora care acum tac malc, cand e sa se raspunda penal.!!!!!

31.07.2012 la 12:59

O fi de felicitat, daca fuga de competitie poate fi o calitate in viziunea unora. Unde mai pui ca art. 52 prevede chestiuni penale pentru \"impiedicarea sub orice forma a mexercitarii dreptului la vot\". Unde mai pui ca strategia a fost anuntata mai intai de europarlamentarul Monica Macovei- doctor in dreptul laturalnic...:) Frumoasa figura pt democratia ciobaneasca din Romania in care dicteaza Orban, premierul Ungariei. Interesant, nu??? Unde mai pui ca avem si un \"stat de drept\" cica...

31.07.2012 la 08:53

E cel mai murdar "om".Asta face ceva,ca sa nu mai scapam de el nici peste doi ani.Doamne,nu ne lasa!!!!

31.07.2012 la 08:41

indiferent de ce se spune e un lucru prea clar ca sa mai poata merge inainte Basescu. Romania nu il mai vrea... ca a schimbat legea, ca a schimbat strategia putin conteaza...cand stai cu ,,morcovul in fund" tu cel care te ,,lafaiai in bai de multime" e jenant sa afirmi ca esti un invingator. Basescu nu este decat modelul ideal al POLITICIANULUI POSTDECEMBRIST... (corupt,micinos si profitor). Poate noua generatie de politicieni care vine Ponta, Dolinenschi.... dar pana atunci ,,TRAIM BINE"

31.07.2012 la 07:14

Basescu da dovada,ca e un adevarat lup de mare,un elefant politic si ca stie sa foloseasca toate armele,pentru atingerea scopului !Felicitari

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro