Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
După decizia dată de Curtea Constituțională, conform căreia referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu este invalid, viceprimarul municipiului Dorohoi, Constantin Bursuc s-a declarat indignat de faptul că nu s-a ținut cont de părerea milioanelor de oameni care au votat DA.
De asemenea, acesta a mai subliniat și faptul că dorohoienii sunt majoritatea pentru demiterea președintelui.
„Măcar la Dorohoi am avut un procent de 49,7%, iar dacă s-ar face corecturile de rigoare s-ar trece de 50%. Pe noi ne interesează cvorumul, iar eu cred că acesta a fost îndeplinit, cel puțin la Dorohoi”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, ing. Constantin Bursuc, viceprimarul municipiului. (Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.